Data publicării:
Alegeri în Grecia. Premierul Kyriakos Mitsotakis, victorie decisivă
Partidul premierului Kyriakos Mitsotakis a obţinut o victorie decisivă în alegerile legislative din Grecia.
Partidul de dreapta al premierului în exerciţiu Kyriakos Mitsotakis a obţinut duminică o victorie decisivă în alegerile legislative din Grecia, dar va fi necesar un al doilea scrutin pentru a-i garanta un guvern stabil, relatează AFP.
Noua Democraţie (ND), condusă de premierul în exerciţiu, a câştigat 40,8% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale care acoperă 85% din secţiile de votare. Fostului şef al guvernului Alexis Tsipras, de stânga, a întrunit doar 20% din voturi, înaintea partidului socialist Pasok-Kinal care a înregistrat un scor de 11,6%.
Al doilea scrutin
Salutând victoria sa "un cutremur politic", Kyriakos Mitsotakis, în funcţie din 2019, a deschis calea pentru un al doilea scrutin care ar putea avea loc la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi i-ar permite, dacă va confirma această performanţă, să obţină o majoritate absolută.
Datorită unui sistem electoral diferit, partidul câştigător ar obţine atunci un "bonus" de până la 50 de locuri.
Potrivit proiecţiilor de duminică seara, partidul premierului în exerciţiu câştigă 145 din cele 300 de locuri de deputaţi, adică şase locuri mai puţin decât majoritatea absolută. În timpul campaniei sale electorale, Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii într-o ţară a cărei cultură politică nu se bazează pe compromis.
La rândul său, fostul prim-ministru al stângii radicale Syriza Alexis Tsipras, constatând înfrângerea sa, le-a cerut simpatizanţilor să ducă o "a doua luptă electorală crucială".
Preocupările cetățenilor
Cât despre preocupările cetăţenilor, un studiu recent al Universităţii Macedonia arată că pentru 58% dintre cetăţenii greci prima dintre acestea este cea legată de condiţiile economice, în special inflaţia, a cărei rată a depăşit anul trecut 10%. Numai 6% dintre votanţi au menţionat ca principală preocupare a lor corupţia, endemică în această ţară balcanică.
Deşi guvernul condus de Mitsotakis nu a reuşit să stăvilească inflaţia galopantă în cazul produselor de bază, în timpul mandatului său economia greacă a întregistrat o creştere peste media UE şi au intrat în ţară investiţii străine majore. De asemenea, Grecia a ieşit anul trecut în august din mecanismul de supraveghere impus de creditorii săi internaţionali cu 12 ani în urmă. Dar partidul Syriza semnalează în acest timp că 'economia lui Mitsotakis' funcţionează doar pentru "cei puţini şi puternici", şi nu pentru majoritatea populaţiei, motiv pentru care propune un model economic mai distributiv care să atenueze inegalitatea socială.
Totuşi, propunerile sale nu par să convingă o mare parte a populaţiei, observă Marantzidis. "O parte importantă a societăţii greceşti îl asimilează pe Tsipras cu polarizarea şi insecuritatea economică ce au urmat referendumului din 2015 asupra măsurilor de austeritate", aminteşte profesorul menţionat mai sus. În acel an Tsipras a intrat în conflict deschis cu instituţiile europene, aducând atunci Grecia în pragul ieşirii din zona euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News