Data publicării:

Alegeri Germania: Merkel-Schulz, dezbatere unică

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cancelarul german Angela Merkel și rivalul ei social-democrat în perspectiva alegerilor legislative din septembrie, Martin Schulz, se vor confrunta într-o unică dezbatere televizată la 3 septembrie, cu trei săptămâni înainte de scrutin, au anunțat marți oficiali citați de DPA, potrivit Agerpres.

Dezbaterea din 3 septembrie este singurul duel televizat prevăzut să aibă loc între cei doi lideri.

Dezbaterea va dura o oră și jumătate și va fi transmisă live de patru posturi de televiziune, atât publice, cât și private. Va fi cea de-a cincea dezbatere electorală televizată dintre lideri ai partidelor germane, au precizat sursele citate.

Uniunea Creștin-Democrată (CDU, conservatori) a Angelei Merkel și aliata sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CSU) își mențin un avans solid în cele mai recente sondaje de opinie.

Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), a cunoscut o creștere în sondaje în ianuarie, după ce l-a desemnat pe fostul președinte al Parlamentului European pentru șefia guvernului federal, în cazul în care va câștiga alegerile. Totuși, acest așa-zis efect Schulz s-a estompat tocmai în momentul în care SPD urmează să intre în perioada critică a campaniei electorale pentru alegerile de luna viitoare din micul land nordic Schleswig-Holstein și din Renania de Nord — Westfalia, cel mai populat din cele 16 landuri germane.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel