La Adunarea Generală a FRT de vineri au fost prezenți 160 de membri afiliați. Dintre aceștia, 140 i-au acordat votul lui George Cosac.
Fostul tenisman a câștigat alegerile din postura de candidat unic. Răzvan Itu, Dumitru Hărădău și Daniel Marius Vecerdea, care își anunțaseră inițial intenția de a candida, au renunțat înaintea ședinței de vineri, conform unor surse din cadrul Adunării Generale a FRT.
Alegerile au fost inițial programate pentru 6 aprilie, dar nu s-au putut organiza din cauza unor probleme juridice ca urmare a unei acțiuni declanșate de clubul Pamira Sibiu, prin reprezentantul său Marius Daniel Vecerdea, candidat la funcția de președinte al FRT. Acesta a descoperit faptul că doar 54 de structuri sunt afiliate cu drepturi depline de vot la FR de Tenis, acestea fiind înscrise la registrul federațiilor. În consecință, MTS a blocat organizarea alegerilor până la rezolvarea situației, scrie Agerpres.
La Adunarea Generală din 2 noiembrie, alegerile au fost amânate din nou după ce reprezentanții MTS au amenințat cu suspendarea finanțării federației dacă nu se respectă cvorumul legal de 54 de membri fondatori. De altfel, reprezentanții MTS au fost prezenți și la Adunarea Generală de vineri, dar au plecat înainte de începerea votului pentru președinția FRT.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor