Alegeri FRF. Lupescu, decizie despre soarta lui Contra
Ionuț Lupescu și-a anunțat candidatura la alegerile FRF.
Ionuț Lupescu a discutat despre candidatura sa. Fostul mare internațional a declarat că a ales cu inima, renunțând la o funcție înaltă pe care a avut-o la UEFA.
Totodată, Lupescu a vorbit și despre selecționerul Contra în cazul în care va câștiga alegerile. Contra a fost numit recent de Răzvan Burleanu după demisia selecționerului Daum.
"E muncă foarte multă. Nu a fost o decizie ușoara, dar am luat-o cu inima, nu cu capul. În ultimul an și mai ales în ultimele luni am primit multe telefoane de la oamenii din fotbal. Am decis să fac acest pas pentru că și eu am crescut aici și e datorie.
Singur nu voi putea absolut nimic dacă nu va fi toată lumea alaturi de noi. Am decis să fac acest pas pentru a reuși să revigorăm fotbalul românesc. Sunt foarte hotărât, foarte ambițios. Nu mi-e frică să o iau de la zero. Mi-am încheiat socotelile cu UEFA.
De ce sa aibă emoții Cosmin Contra? Abia a fost numit selecționerul Federației. Are un proiect acum cu Nations League, trebuie lăsat să lucreze", a declarat Ionuț Lupescu la ProX.
Ionuț Lupescu va fi principalul contracandidat al lui Răzvan Burleanu la alegerile FRF care vor avea loc în luna aprilie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News