Alegeri Austria. Tomac: Nehammer a fost umilit, așa cum el însuși și-a permis să umilească 20 de milioane de români
Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) a reacționat după rezultatul alegerilor din Austria Inferioară.
„În Austria Inferioară, Nehammer a fost umilit astăzi la alegeri așa cum el însuși și-a permis să umilească 20 de milioane de români. A crezut că își poate păcăli propriul popor, folosind în mod absurd o temă falsă. I s-a demonstrat însă că minciuna are picioare scurte, iar aroganța și populismul se plătesc. România își va câștiga dreptul furat la 8 decembrie. Nehammer însă își trăiește începutul sfârșitului său politic. Nimeni niciodată nu a tratat cu mai mult dispreț România în ultimii 30 de ani. Iar acest lucru nu trebuie uitat!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
VEZI ȘI: Discursul lui Nehammer după alegerile din Austria inferioară spune multe despre austrieci - https://www.dcnews.ro/discursul-lui-nehammer-dupa-alegerile-din-austria-inferioara-spune-multe-despre-austrieci_903649.html
CITEȘTE ȘI: Chirieac, scurt comentariu după ce partidul cancelarului Karl Nehammer a înregistrat cel mai prost scor din istorie - https://www.dcnews.ro/chirieac-scurt-comentariu-dupa-ce-partidul-cancelarului-karl-nehammer-a-inregistrat-cel-mai-prost-scor-din-istorie_903654.html
Partidul Popular Austriac (OVP, conservatorii aflaţi la putere) şi-a pierdut majoritatea absolută la alegerile regionale desfăşurate duminică în cel mai mare land din Austria, înregistrând o scădere de circa 10 puncte procentuale, în timp ce Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, a obţinut cel mai bun rezultat al său de până acum, transmite dpa.
OVP, marcat de anchete de corupţie, dar şi de crizele globale, a ajuns la 39,8% - cel mai slab rezultat din 1945 - şi şi-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare şi probabil şi în guvernul regional. Totuşi, lidera formaţiunii din land, Johanna Mikl-Leitner, a exclus o demisie.
În schimb, FPO a întrunit 24,5%, cel mai bun rezultat al său de până acum în provincia estică, notează dpa. Liderul regional Udo Landbauer a subliniat în mod repetat că formaţiunea sa vrea să pună capăt "sistemului OVP" din Austria inferioară, învinuind totodată OVP, condus de cancelarul Kael Nehammer, pentru creşterea semnificativă a numărului de solicitanţi de azil pe parcursul anului trecut.
Conform proiecţiilor rezultatului votului, Partidul Social Democrat SPO s-a clasat sub FPO, cu 20,8%, Verzii au obţinut 7,5%, iar liberalii din NEOS - 6,5%.
„Oamenii au votat împotriva corupţiei", a declarat duminică seara managerul federal al FPO Christian Hafenecker, adăugând că "este începutul", în referire la alegerile regionale prevăzute în martie în Carinthia şi în aprilie în Salzburg.
Pe plan naţional, FPO se clasează în sondaje pe primul loc de mai multe săptămâni, înaintea SPO şi OVP, pe locul al treilea. Următoarele alegeri naţionale sunt prevăzute pentru 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News