Data actualizării:
Data publicării:

Bogdan Chirieac: Atunci e gata, chiar avem anticipate, să știți!

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre alegerile anticipate ce ar urma să aibă loc în România, în anumite condiții. 

Analistul politic Bogdan Chirieac, consultantul politic Cozmin Guță și jurnalistul Val Vâlcu au discutat astăzi în direct la emisiunea ”Deferiți mass-media”, la DC News și DC News TV. Printre temele abordate s-a numărat și posibilele alegeri anticipate. 

”Marcel Ciolacu a afirmat public că după căderea Guvernului Cîțu, el la Cotroceni nu va merge cu o nouă propunere de premier. Marcel Ciolacu insistă pe alegeri anticipate ca și AUR. Dacă iau de partea lor USR-PLUS atunci e gata, chiar avem anticipate, să știți. USR-PLUS nu a scăzut în sondaje. (...) Într-un Guvern de majoritate parlamentară nu îi văd pe cei de la PSD, AUR și USR”, a declarat Bogdan Chirieac.

Marcel Ciolacu l-a somat public pe Cîțu

”Pe ultimii metri ai unei guvernări dezastruoase, Cîțu se pregătește să mai facă o mare mârșavie: să dea iar bani din Fondul de Rezervă al Guvernului exclusiv unor localități cu primari PNL! Este o decizie proastă și disperată, luată în speranța deșartă că se poate agăta de o guvernare iluzorie. Îi dau o veste proastă lui Cîțu: nu mai poate schimba nimic, va pleca marți de la Palatul Victoria!

De aceea, îl somez public să renunțe! În acest nou val brutal al pandemiei, situațiile de urgență nu pot fi rezolvate doar pe baza carnetului de membru PNL. Există comunități conduse de primari PSD, USR sau PMP care au nevoie la fel de mare de fonduri pentru salvarea unor vieți. Îi cer și președintelui Iohannis să intervină rapid pentru a opri o asemenea ticăloșie! Altfel, se va trezi cu aleșii PSD din țară, la un concert/festival/cenaclu sau ce ne va permite legea, în aer liber, la porțile Palatului Cotroceni”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook. 

Gușă și Chirieac, despre avantajul lui Cioloș la vârful USR PLUS

 

Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit despre avantajul lui Dacian Cioloș.

"Mie mi se pare că partidul USR PLUS și-ar găsi un ritm mai bun cu Dacian Cioloș decât cu Dan Barna. Dacian Cioloș e mai bine susținut, mai experimentat. Nu contează că e și susținere externă, asta e. Orice partid care se respectă trebuie să aibă o mare susținere externă în România.

Din păcate PSD nu mai are suficientă susținere externă astăzi, dar cu susținerea aia externă poți să negociezi pentru România. A, că nu negociezi pentru România, te judecăm apoi, dar deocamdată susținerea externă pentru un partid nu este un defect, ci din contră, înseamnă o relaționare și un suport extern necesar în geopolitică în mod evident", a declarat Cozmin Gușă, în exclusivitate pentru DC NEWS, în emisiunea "Deferiți Mass Media".

Citește mai multe aici!

Află mai multe din VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel