Data actualizării:
Data publicării:

Alegeri 2009. Răzvan Rusu, audiat în comisia de anchetă

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Răzvan Rusu, fostul ambasador al României la Roma în timpul alegerilor prezidențiale din anul 2009 va fi audiat luni de către Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, a anunțat luni Mihai Fifor.

UPDATE: Ședința a fost amânată, anunță Antena3.

Decizia a fost luată în contextul în care social-democraţii se reunesc luni dimineaţă în şedinţa Comitetului Executiv Naţional pentru a decide propunerea de premier cu care vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni.

Știrea inițială

El a adăugat că tot luni se va face o analiză a tuturor audierilor, apoi se va stabili și calendarul pentru vară, dar cu prioritate pașii pe care îi va face comisia în legătură cu cele trei scrisori trimise Comisiei de Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și Cătălin Cherecheș.

"Luni, începând cu ora 10,00, vom avea audierea domnului ambasador Rusu. Domnia sa a fost la post la Roma în perioada alegerilor din 2009, iar imediat după ce terminăm această audiere dedicăm ședința analizei pe pașii pe care urmează să îi facem în legătură cu cele trei scrisori pe care le avem", a afirmat social-democratul.

Săptămâna trecută au mai fost audiați la comisie europarlamentarii PSD Andi Cristea și Dan Nica, consultantul politic Cozmin Gușă, fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa.

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, Mihai Fifor, a anunțat că în ședința forului de marți s-a propus audierea fostului premier Victor Ponta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel