Data publicării:

ALDE, ziua decisivă. Moment-cheie pe scena politică, după europarlamentare. Cedează Tăriceanu?

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

După ziua de foc din PSD și ședința-fulger din PNL, astăzi vine rândul ALDE să ia decizii. 

ALDE comunica marți că astăzi urmează să intre în ședință, prima ședință de amploare după rezultatul alegerilor europarlamentare. ALDE nu a reușit să facă pragul pentru a-și trimite oameni în PE. A obținut doar 4% din voturile electoratului, cu mult sub așteptările de două cifre. 

Marți, s-a vehiculat în spațiul public presiunea care se pune pe președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să iasă din coaliția cu PSD și să treacă în Opoziție. Au fost mici ședințe în ALDE, cu unii lideri de partid, însă nimic oficial. 

Decizie cu impact imediat în ALDE

Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că dacă ALDE va trece în Opoziție, va dispărea ca partid politic, existând și riscul ”executării” lui Călin Popescu Tăriceanu, care are o solicitare de la DNA în așteptare. 

Iată anunțul ALDE: ”Ședința Biroului Politic Central al ALDE va avea loc miercuri, 29 mai 2019, la ora 15.00, la sala grupului parlamentar ALDE de la etajul 3, Camera Deputaților. La finalul ședinței, președintele ALDE Călin Popescu - Tăriceanu va face declarații de presă.” 

Rămâne de văzut ce decizii se vor lua în această după-amiază și cu ce mesaj va ieșit Călin Popescu Tăriceanu. Sigur e că decizia pe care o ia astăzi ALDE va impacta direct PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel