Data publicării:

ALDE solicită decorarea fondatorilor UiPath de către preşedintele României

Autor: Andrada Oana | Categorie: Politica
WhatsApp
Klaus Iohannis / Foto presidency.ro
Klaus Iohannis / Foto presidency.ro

ALDE condamnă dezinteresul guvernanților față de listarea la Bursa din New York a primului unicorn românesc, compania UiPath, și solicită decorarea fondatorilor de către președintele Klaus Iohannis.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România (ALDE) condamnă dezinteresul guvernanţilor români actuali faţă de un moment unic, care a pus România pe harta financiară internaţională: listarea la Bursa din New York a primului unicorn românesc, compania UiPath, specializată în dezvoltarea de aplicaţii software pentru automatizarea proceselor de lucru din companii, arată ALDE într-un comunicat de presă.

Listarea Uipath şi rezultatele primei şedinţe de tranzacţionare pe Wall Street – capitalizare de 37,77 miliarde de dolari şi creşterea acţiunilor cu 23,61% faţă de valoarea din oferta publică iniţială (IPO) – arată că un proiect de antreprenoriat IT, lansat de la zero în România, poate câştiga încrederea investitorilor la nivel global. De altfel, presa internaţională de profil a remarcat că UiPath a avut printre cele mai mari oferte de listare din IT de pe bursa americană.

VEZI ȘI: Compania UiPath care a pornit dintr-un apartament bucureștean face istorie pe Bursa de la NY

ALDE: Guvernanții au ales să ignore această reușită răsunătoare a antreprenoriatului românesc

„În tot acest timp, la Bucureşti, nici la Palatul Cotroceni, nici la Palatul Victoria, succesul extraordinar al companiei înfiinţate de Daniel Dines nu a prezentat interesul pe care l-ar merita. Actualii guvernanţi au ales să ignore această reuşită răsunătoare a antreprenoriatului românesc, deşi aceasta poate şi trebuie să fie un model pentru curaj, perseverență, tenacitate, entuziasm. Guvernanții au ales să ignore şi pentru că sunt conştienţi că nu au niciun merit în astfel de poveşti de succes, cu atât mai mult cu cât în perioada pandemiei mediul de afaceri a fost sacrificat, iar perspectivele de revenire sunt sumbre, având în vedere incapacitatea de a promova un real Plan de Redresare fundamentat pe fondurile din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă al UE.

ALDE consideră că performanţa unică a companiei româneşti UiPath trebuie să fie recunoscută la adevărata valoare şi de guvernanţii români. Compania UiPath trebuie să fie recunoscută de statul român ca ambasador al unui model economic ambiţios şi performant la nivel internaţional. Ne raliem, din acest punct de vedere, solicitărilor ca fondatorii UiPath să fie decoraţi de Preşedintele României, în semn de recunoaştere a contribuţiei la promovarea ţării noastre la nivel internaţional.

De asemenea, considerăm că Statul Român, cu a sa birocrație anchilozată, trebuie să analizeze cu prioritate utilizarea produselor UiPath în infrastructura sa, precum și susținerea locurilor de muncă generate de UiPath în România.

În acelaşi timp, considerăm că povestea UiPath nu trebuie să rămână singulară. Cerem în acest sens guvernanţilor să accelereze proiectele de relansare a mediului de afaceri românesc, inclusiv prin dezvoltarea instrumentelor financiare de tip equity, venture capital, business angels etc., prin care astfel de reuşite să fie repetate. În plus, solicităm continuarea măsurilor pentru creşterea atractivităţii pieţei de capital din România, astfel încât business-ul românesc să nu mai depindă doar de finanţări bancare în dezvoltarea sa.”, continuă comunicatul ALDE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel