"Se cuvine să celebrăm Centenarul jandarmeriei ardelene şi să rememorăm sacrificiul generaţiilor de eroi, care, nu de puţine ori, au apărat idealurile naţiunii cu preţul propriului sânge. (...). La împlinirea unui secol de existenţă în Transilvania, jandarmii continuă să fie o structură esenţială în asigurarea ordinii şi siguranţei publice", a declarat şeful IJJ Alba, colonel Marius Claudiu Giurea.
Prezent la evenimentul aniversar desfăşurat în Piaţa Cetăţii, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, care a oficiat şi un serviciu religios, le-a transmis jandarmilor să urmeze exemplul înaintaşilor şi să presteze "o slujire eficientă", în folosul cetăţenilor.
"Mă bucur să fiu astăzi, aici, la sărbătoarea Centenarului Jandarmeriei Române (în Ardeal - n.r.), o instituţie onorabilă, să fiu alături de slujitorii ei, jandarmii toţi, care sunteţi vrednici de cinstirea şi respectul nostru, al tuturor, pentru rolul formidabil pe care îl aveţi. Acest rol constă în păstrarea ordinii sociale, în protejarea cetăţenilor şi în promovarea valorilor noastre morale şi etnice pe care se temeluieşte ţara", a afirmat înaltul ierarh ortodox.
Arhiepiscopul Irineu le-a mai spus jandarmilor că au misiune "grea, astăzi, când certitudini şi principii nobile se dizolvă sub ochii noştri, în locul lor instalându-se o stare de îndoială, de nesiguranţă şi de pierdere a direcţiei". Ierarhul le-a transmis acestora că, "ancoraţi în Dumnezeu", vor putea "răzbate prin multe dificultăţi", validându-se astfel ca "urmaşi demni" ai generaţiilor anterioare de jandarmi.
"Aceştia au strălucit prin integritatea caracterului lor, prin puterea credinţei lor şi prin capacitatea lor de sacrificiu. Urmându-le exemplul, veţi acţiona pe linia unei etici superioare şi, totodată,veţi reuşi să prestaţi o slujire eficientă, în folosul cetăţenilor şi al patriei străbune", a mai spus arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia.
Jandarmii din Alba au fost felicitaţi şi de către subprefectul Nicolae Mera, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul, care le-au mulţumit, printre altele, pentru modul în care s-au implicat în aniversarea Centenarului Marii Uniri.
La evenimentul aniversar au fost prezenţi şi parlamentari de Alba - senatorul Alexandru Pereş (PNL), deputaţii Florin Roman (PNL) şi Ioan Dîrzu (PSD).
După Unirea din 1 Decembrie 1918 au fost întreprinse măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei în Transilvania. "Compania Jandarmi rurali" Alba a luat fiinţă în 1919, având sediul în Aiud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video