Alba: Casele distruse de viitură nu aveam autorizaţie de construcţie
Casele luate de o viitură produsă la sfârşitul săptămânii trecute în satul Răchita, de pe Valea Sebeşului, erau ridicate în apropiere de albia pârâului şi nu deţineau autorizaţie de construcţie, nefiind singurele în aceeaşi situaţie, a declarat, vineri, prefectul de Alba, Dănuţ Emil Hălălai.
În cadrul unei conferinţe de presă, prefectul de Alba a menţionat că, în Răchita, este un 'număr impresionant' de case afectate, din care cel puţin cinci au fost 'luate de tot' de către viituri. Dănuţ Emil Hălălai a menţionat că familiile rămase fără adăpost au fost cazate în containere modulare puse la dispoziţie de către Guvern. Prefectul a afirmat că a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice şi 'să intre în controale şi să vadă construcţiile neautorizate', atât locuinţe, cât şi podeţe peste văi. El a spus că, la o primă evaluare, 'tot ceea ce e construit pe vale' nu are autorizaţie. 'Pot să vă spun că e vorba de câteva zeci bune, dacă nu sute', a declarat acesta. Prefectul a subliniat că legea este una singură şi că trebuie respectată.
'Sunt foarte multe locuinţe la nivelul judeţului construite foarte aproape de albia râurilor. (...) Oamenii să înţeleagă că există o legislaţie în construcţii care trebuie respectată', a spus Hălălai, care a adăugat că cele cinci case distruse 'erau exact' în această situaţie. 'Erau case construite fără autorizaţie de construcţie, erau în albia pârâului', a afirmat prefectul, care a adăugat că, într-adevăr, viitura a fost de 'foarte mare anvergură' şi cantităţile de apă căzute au fost 'impresionante'. Dănuţ Emil Hălălai a mai spus că o să-i ceară 'explicit' directorului de la Inspectoratul de Stat în Construcţii 'să înceapă, din nou', un control.
'Am mai avut astfel de controale, dar văd că lumea nu înţelege chestiunea asta. (...).Nu voi permite ca legea să nu fie respectată', a declarat prefectul de Alba. El a subliniat că, din fericire, nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti, însă a menţionat că cel puţin 25 de persoane au fost 'efectiv extrase' de către salvatori din casele inundate. În ceea ce priveşte defrişările de pe Valea Sebeşului, prefectul a declarat că a dispus Gărzii Naţionale de Mediu şi Gărzii Forestiere să înceapă, de asemenea, aceste controale. 'Degeaba am vrea să ne ascundem (...), una dintre cauzele clare care produc astfel de evenimente este defrişarea pădurilor. Dacă nu se stopează sau să înceapă împăduririle, vom avea multe probleme', a subliniat Hălălai.
Prefectul a făcut şi o sinteză a forţelor care au intervenit în satele afectate de viitură, respectiv 260 de pompieri, 75 de militari, 136 de voluntari, 35 de persoane de la Crucea Roşie, 10 jandarmi, 11 angajaţi de la APA CTTA, precum şi specialişti de la Electrica şi de la Delgaz Grid. Pentru sprijinul de specialitate al celor sinistraţi, în zonă au fost trimişi şi 11 psihologi. Sute de case au fost afectate, zeci de maşini luate de apă, zeci de podeţe şi poduri distruse şi sute de animale au murit înecate în urma unei viituri produsă sâmbătă seara în mai multe sate de pe Valea Sebeşului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News