Data actualizării:
Data publicării:

Al Pacino, moment neașteptat la BAFTA 2020. S-a prăbușit pe covorul roșu

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa: Profimedia Images
Sursa: Profimedia Images

Al Pacino și-a făcut intrarea la premiile BAFTA 2020 în cel mai spectaculos mod cu putință. Cum a reacționat iubita sa. 

Alegeri prezidentiale 2024

Al Pacino și-a făcut intrarea la BAFTA 2020 într-un mod amuzant și spectaculos. Acesta a căzut pe covorul roșu, chiar sub ochii invitaților, ai spectatorilor și ai noii sale iubite, Meital Dohan, ce are jumătate din vârsta actorului. 

Reacția iubitei sale

Starul, în vârstă de 79 de ani, și-a cam pierdut puțin echilibrul în timp ce își făcea intrarea pe scările de la Royal Albert Hall, unde este ținut evenimentul.

Potrivit Daily Mail, Meital a părut extrem de șocată în timp ce îl privea pe Al Pacino căzând, iar mai apoi, alături de staff-ul evenimentului, l-au ajutat să se ridice.

S-a luptat cu Brad Pitt pentru premiu

Îndrăgitul actor și-a revenit extrem de repede și a pozat cu și pentru fanii săi, pentru a le arăta că se simte extraordinar și mai în formă ca niciodată. 

Al Pacino s-a luptat cu Brad Pitt pentru premiul de "Cel mai bun actor într-un rol secundar".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel