O a doua persoană infectată cu un nou coronavirus, detectat iniţial în China, a fost raportată în Thailanda, au informat vineri autorităţile, precizând că nu există o epidemie, informează DPA, scrie Agerpres.
Sukhum Kanchanapimai, secretar permanent la Ministerul Sănătăţii Publice, a declarat că o femeie din China, în vârstă de 74 de ani, care a ajuns în Thailanda luni, a fost testată pozitiv cu virusul.
Coronavirusurile pot infecta animalele şi oamenii, provocând diverse boli, de la răceala comună la boli asemănătoare cu pneumonia severă, cum ar fi Sindromul respirator acut sever (SARS) şi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).
Prima persoană cu acest virus
O femeie în vârstă de 61 de ani care a ajuns în Thailanda pe data de 8 ianuarie a fost prima persoană din această ţară la care a fost descoperit virusul.
Sukhum a declarat vineri că în prezent nu există niciun focar al acestui virus în Thailanda, în contextul în care ambele paciente au fost plasate în carantină, iar starea lor de sănătate s-a ameliorat.
Potrivit acestuia, 13.624 de călători au fost monitorizaţi începând de la 3 ianuarie la sosirea din oraşul Wuhan, în centrul Chinei, unde virusul a fost descoperit la începutul acestei luni.
Care sunt simptomele
Simptomele clinice includ febra, problemele respiratorii şi leziunile pulmonare.
Două persoane au murit până în prezent din cauza pneumoniei cauzate de virus, au precizat autorităţile chineze vineri.
Persoane care au plecat din Wuhan după ce au contractat virusul au ajuns şi în Japonia, aminteşte DPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor