Ajutor pentru Gaza. Israelul vrea un mecanism internațional pentru a ocoli Hamasul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Ministerul israelian al Apărării a comunicat faptul că planurile de reconstrucţie în Fâşia Gaza, devastată de un nou conflict, vor trebui să treacă printr-un "mecanism" internaţional cu scopul de a ocoli Hamasul palestinian, aflat la putere în enclavă, pentru a ajunge direct la populaţie, informează AFP.

Armata israeliană acuză cu regularitate Hamas de deturnarea ajutorului internaţional destinat enclavei sărăcite sub blocada israeliană de aproape 15 ani în scopuri militare şi de utilizarea accesoriilor din metal ale canalizărilor pentru a fabrica rachete.

"Pentru a atinge obiectivele reabilitării Fâşiei Gaza fără ca aceasta să constituie o ameninţare pentru Israel, populaţia din Gaza şi din regiune, eforturile de reconstrucţie vor trebui să implice un larg evantai de actori", a indicat un responsabil al Ministerului Apărării israelian, sub rezerva anonimatului.

Scopul este de a ajunge direct la populaţia enclavei



Ministerul, condus de fostul şef al Statului Major al armatei Benny Gantz cere "o implicare mai completă a Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP, a preşedintelui Mahmoud Abbas cu sediul în Cisiordania) pentru a evita creşterea resurselor Hamas şi cu scopul de a ajunge direct la populaţia" enclavei.

Potrivit acestui responsabil, finanţarea şi organizarea reconstrucţiei trebuie să treacă prin "crearea unui mecanism implicând principali actori, între care SUA şi Europa", dar şi actori regionali, precum ţările Golfului, Egiptul, mediator tradiţional între Hamas şi Israel, şi Iordania vecină.

Aflată sub controlul islamiştilor din Hamas din 2007, Fâşia Gaza, subminată de sărăcie şi şomaj, cu o populaţie de două milioane de locuitori, a fost scena a patru războaie între Israel şi Hamas din 2008 până în prezent.

Armistițiu după 11 zile conflicte sângeroase



Un armistiţiu este în vigoare de vineri, după 11 zile de confruntări sângeroase, soldate cu peste 200 de morţi în enclava palestiniană şi 12 morţi în partea israeliană. Eforturile diplomatice se concentrează în special pe reconstrucţie şi calmarea tensiunilor.

Preşedintele american Joe Biden îşi anunţase sâmbătă intenţia de a acorda un ajutor financiar "major" pentru "reconstruirea" Gazei, dar fără a da Hamasului "oportunitatea de a-şi reface sistemul de armament".

Şeful diplomaţiei americane este aşteptat marţi în regiune pentru întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele ANP, Mahmoud Abbas, în special în legătură cu acest subiect.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel