Data publicării:
Ajutoare sociale de 52,4 milioane, într-o lună
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au publicat cifrele cu privire la banii acordați de stat pentru ajutoare sociale.
Suma totală plătită în iulie 2018 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 52,4 milioane de lei, valoarea medie fiind de 268,79 lei de persoană, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În iulie 2018, au beneficiat de acest ajutor social 194.946 persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj - 12.162 persoane, Bacău - 10.084 şi Buzău - 9.908.
Cei mai mulți, în Dolj
La finele lunii iulie 2018, erau suspendaţi de la plată 20.908 beneficiari, cei mai mulţi din Dolj - 1.857, Mureş - 1.166 şi Botoşani - 1.075.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj - 327,14 lei, Braşov - 319,59 lei şi Bihor - 306,91 lei.
De asemenea, în iulie 2018, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui ajutor în sumă de 184.267 lei.
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News