Ajutoare de minimis în agricultura ecologică și apicultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis .
"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul Agriculturii pentru Agerpres.
Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.
De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.
"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.
Citește și: Daniel Constantin: Suntem pe punctul de a realiza primele exporturi de bovine vii
Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.
Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News