Cel de-al doilea sezon de la Masterchef a fost câștigat de Aida Parașcan, o casnică de 31 de ani, originară din Buzău, dar stabilită de 10 ani în Italia, care a reușit în finala de marți seara să convingă juriul că merită premiul de 50.000 de euro.
Mamă a trei copii, două fete și un băiat, Aida Parașcan este casnică și stabilită în Italia. Aceasta a revenit în țară doar pentru a participa la show-ul culinar difuzat de ProTv.
Parașcan a lucrat patru ani ca ospătar, iar apoi a decis să se ocupe de creşterea copiilor. Potrivit declarațiilor acesteia, s-a apucat de gătit pe la 14-15 ani, din necesitate, spune ea. Părinţii ei lucrau şi avea doi fraţi mai mici cărora trebuia să le gătească. A învăţat să gătească singura, iar pe parcursul anilor s-a perfecţionat.
Totuși, în spatele Aidei Parascan se ascunde o poveste tulburătoare, acuzându-şi iubitul, în repetate rânduri, că nu are grijă de familie.
Stabilită la Riva del Garda, s-a angajat la Trattoria S. Alessandro, acolo unde l-a cunoscut și pe iubitul ei de azi, S. (40 de ani), cu care are doi copii, Samuele si Emilia.
Neînțelegerile nu au întârziat să apară, Aida reproșându-i partenerului de viață că își neglijează familia: “Bețivule! Copiii au nevoie de un tată, nu de un nemernic care în ziua liberă bate la ușa chelneriței și se culcă cu ea! Sunt româncă, dar nu sunt fraieră! Distracție placută! Nu meriți respect!”, scrie wowbiz.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!