"Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) critică dur atitudinea celor 71 de membri ai Senatului României care au votat ieri, 12 februarie 2015, împotriva ridicării imunităţii domnului senator Varujan Vosganian. Considerăm că acest gest este unul de frondă la adresa justiţiei, în contextul în care D.I.I.C.O.T a solicitat urmărirea penală împotriva senatorului pentru fapte extrem de grave cu impact asupra economiei naţionale. Gestul celor 71 senatori care au votat împotriva ridicării imunităţii are ca posibil efect anularea atitudinii corecte, principiale a deciziilor luate în ultima vreme de către Parlamentul României şi în concordanţă cu solicitările cetăţenilor români la votul din 16 noiembrie 2014. În acest moment există un singur membru al Parlamentului României faţă de care anumiţi parlamentari au refuzat să permită cercetarea penală a acestuia, fapt ce crează un precedent periculos. AID atrage atenţia că acest aspect va fi, cu siguranţă, reflectat în următorul raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) şi solicităm conducerii PNL demiterea din calitatea de membru PNL a domnului Varujan Vosganian în vederea consolidării imaginii democratice şi pro-justiţie a partidelor politice în continuare", transmite AID, într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"