AID condamnă declarațiilor liderilor politici la adresa reprezentanților instituțiilor statului abilitate să lupte împotriva corupției și consideră atitudinea ca fiind nepermisă. Potrivit comunicatului asociației declarațiile sunt "o presiune asupra procurorilor sau judecătorilor, iar pe de altă parte un amestec nefiresc al clasei politice în domeniul justiției".
AID mai transmite că anchetele și procesele ar trebui făcute "cu echilibru, fără patimă, în spiritul și litera legii".
Asociația mai transmite că "orice persoană acuzată sau judecată care se consideră nedreptățită poate apela la instituțiile responsabile cu investigarea acestor cazuri".
"Atragem atenția, încă o dată, liderilor politici asupra faptului că "aruncarea" cu declarații neîntemeiate la adresa reprezentanților justiției reprezintă un atac la funcționarea statului", adaugă AID, care conchide prin a sublinia că "societatea civilă, sub diversele ei forme, trebuie să trateze cu responsabilitate aceste cazuri, necreând însă presiune publică asupra magistraților și respectând principiul prezumției de nevinovăție pănă la comunicarea unei sentințe judecătorești definitive".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”