În ultimii ani, se pare, criticarea celuilalt a devenit un sport național, atrage atenția profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.

Vedem acest lucru pe stradă, la serviciu, în magazin, în sala de clasă... Dacă la adulți un astfel de comportament duce la conflicte, la izolare, la stres etc., lucrurile pot să aibă consecințe și mai grave atunci când „ținta” comentariilor negative este un copil. Un copil este înconjurat de critică ca de o plasă deasă din care, încetul cu încetul, nu mai reușește să scape. Iar terenul pentru cea mai mare „vânătoare” de greșeli este chiar școala. Astfel elevul află că „nu poate!”, află că are defecte, iar „pixul roșu” devine temutul instrument de punctare a erorilor.

[citeste si]

Desigur că nu numai școala este vinovată. Colegii, prietenii, familia, toți cei care îl înconjoară pe copil vin să adâncească această prăpastie a stimei de sine. Iată de ce este necesară o schimbare de paradigmă pe care pot să și-o asume toți acești factori. Sharp (2017) ne oferă câteva exemple pentru o astfel de răsturnare a viziunii:

„- copilul tău este foarte sensibil și i se recomandă adesea să fie mai dur. Acest lucru poate fi interpretat și altfel: copilul tău are o foarte bună empatie și situațiile care îl pun pe el în cea mai bună lumină sunt cele în care grija și atenția față de celălalt contează foarte mult și sunt apreciate.

Vezi continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News