Data publicării:

Ai acnee? Atunci pielea ta va îmbătrâni mai lent

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Procesul de îmbătrânire a pielii este mai lent în cazul persoanelor care suferă de acnee. Asta este concluzia cercetătorilor, publicată în Journal of Investigative Dermatology.

Studiul, publicat in Journal of Investigative Dermatology, a investigat durata de viaţă a  telomerilor din celule albe din sânge în cazul a 1.205 de gemeni, iar un sfert din aceştia au afirmat că s-au confruntat cu acneea de-a lungul vieţii. Statisticile au arătat că durata de viaţă a telomerilor în cazul persoanelor care au suferit de acnee este semnificativ mai mare, rezultând că celulele albe sunt mult mai protejate în faţa procesului de îmbătrânire, notează Descoperă. Cu alte cuvinte, dermatologii au descoperit că pielea afectată de acnee are un proces de îmbătrânire mai lent decât a persoanelor care nu au avut niciodată acnee. "Studiile noastre au arătat că acest lucru se datorează lungimii telomerilor, care sunt diferiți în cazul celor care suferă de acnee față de cei care nu au această problemă", a declarat Simone Ribero, dermatolog la King's College London. 

Dermatologii au observat că pielea persoanelor care s-au confruntat cu acneea îmbătrâneşte mult mai târziu decât a celor care nu au avut astfel de probleme, ridurile şi subţierea pielii nefiind o problemă majoră pentru aceştia. „Pentru mulţi ani, dermatologii au identificat faptul că pielea persoanelor ce au suferit de acnee îmbătrâneşte mult mai greu decât a celor care nu au avut astfel de probleme,” a afirmat liderul acestui studiu, Dr. Simone Ribero.

În ceea ce priveşte cauza acestui fenomen, un alt dermatolog ce a participat la derularea acestui studiu, Dr. Veronique Bataille, este de părere că „durata de viaţă mai lungă a telomerilor este considerată un factor crucial, dar un rol la fel de important  îl are şi gena p53 (un protector al genomului). Totuşi, cercetătorii au declarat că sunt necesare mai multe studii în acest domeniu pentru a clarifica legătura dintre acnee, lungimea telomerilor și întârzierea îmbătrânirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel