Data actualizării:
Data publicării:

Aglomerație la Vama Nădlac. Se așteaptă ore bune pentru intrare sau ieșire

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Poliția de Frontieră anunță că se așteaptă câte trei ore pentru intrarea în ţară prin PTF Nădlac I şi două ore pentru ieşire.

Persoanele care intră în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I aşteaptă trei ore pentru formalităţi, vineri după-amiază, iar pentru ieşirea din România prin acelaşi punct se aşteaptă două ore, scrie Agerpres. 

Timpi mari de aşteptare s-au înregistrat încă de dimineaţă, însă se ridicau la 60 de minute pe ambele sensuri, dar pe parcursul zilei PTF Nădlac I s-a aglomerat.

De ce sunt timpi mai mari de așteptare 

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru Agerpres, că la Nădlac I controlul se face pe şase artere la intrare şi patru la ieşire, dar timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi de un număr mai mare de persoane care au ajuns la graniţă în ultimele ore. Totodată, triajul epidemiologic care are loc la frontieră, prin care se impune şi completarea unor formulare speciale, face ca cei care tranzitează frontiera să aştepte mai mult.

În ultimele 24 de ore, prin Nădlac I au intrat în România 1.600 de persoane, cu 400 de mijloace de transport şi au ieşit din ţară 3.000 de persoane, cu 760 de mijloace de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel