Data publicării:

Agigea. Circulația, închisă pe pod

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp

Podul Agigea va fi închis circulației pentru mai multe ore.

Circulaţia rutieră se închide marţi pe podul Agigea, întrucât între orele 6:00 şi 19:30 vor avea loc teste statice şi dinamice ale structurii acestuia, informează luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Mâine, 11.09.2018, între orele 6:00 - 19:30, vor avea loc teste statice şi dinamice ale structurii podului Agigea. Aceste teste se desfăşoară conform normei de referinţă STAS 12504/86 'Încercarea suprastructurilor cu acţiuni de probă' şi necesită închiderea totală a circulaţiei", precizează CNAIR, într-un comunicat.

Care sunt rutele ocolitoare

Pe perioada închiderii totale a circulaţiei, traficul rutier pentru toate categoriile de vehicule se va desfăşura pe următoarea rută: Nod Rutier A4 (intersecţie cu DN 39), Agigea - A4 (intrare Port Constanta Sud) - Podul nou peste Canal Dunăre Marea Neagră - Bretea Acces la DN 39 (Eforie Nord - Agigea ) - DN 38 (Agigea - Negru Vodă).

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară, atrage atenţia Compania de Drumuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel