Data publicării:

AGERPRES a lansat ARHIVA FOTOGRAFICĂ

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Agenția Națională de Presă AGERPRES și-a lansat propria ARHIVĂ FOTOGRAFICĂ în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului și care a reunit deopotrivă cuvinte, imagini și emoții. 

Pe scena sălii C. A. Rosetti au urcat: Alexandru Giboi – Director general al AGERPRES, Vladimir Darie – Director general Moldpres, Anca Pandea – Redactor Șef Redacția Arhivă-Documentare a AGERPRES și John J. Daniszewski – Vicepreședinte AP.

În deschiderea evenimentului, Alexandru Giboi a afirmat: „Este anul în care vom reconecta istoria cu prezentul. Pentru mine este important ca generațiile care vin să nu uite istoria. Fără fotografii AGERPRES nu am fi reușit să ne adunăm în această sală. Jurnalismului trebuie să i se recunoască toate meritele".

De asemenea, directorul general al Agenției de Presă Moldpres a declarat: „Arhiva foto este o componentă a tezaurului național al României. Este un tezaur care va crește în valoare de sute de ori. Nicio arhivă din România nu poate fi completă fără Republica Moldova".

„Din 1949 până astăzi, putem să facem volume de istorie ilustrată a României. Cele mai multe sunt inedite", a adăugat Anca Pandea, Redactor Șef Redacția Arhivă – Documentare a AGERPRES. În finalul evenimentului organizat de AGERPRES, John J. Daniszewski a vorbit despre provocarea pe care o întâmpină agențiile și anume, să aducă „împreună fotografiile și cuvintele (...). Munca enormă de digitalizare este un mare cadou pentru istoria României și pentru istoria europeană", a adăugat acesta.

[citeste si]

Evenimentul s-a bucurat de prezențe importante, participanți de renume la nivel internațional, precum membrii consiliului de conducere a EANA (Alianța Europeană a Agențiilor de Presă) – PA (Marea Britanie), TT (Suedia), Hina (Croația), Secretarul general al alianței, Erik Nylen. Ne-au fost alături și reprezentanți ai altor agenții partenere: Anadolu (Turcia), ATA (Albania), AzerTac (Azerbaidjan), BTA (Bulgaria), dpa (Gemania), MIA (Macedonia), Tanjug (Serbia), TASR (Slovacia) și ai unor organizații internaționale precum: UNESCO, World Editors Forum și European Federation of Journalists.

De asemenea, o selecție dintre cele mai relevante fotografii a fost dezvăluită la finalul evenimentului de lansare, unele dintre aceste imagini nefiind publicate până acum. Imaginile pot fi vizionate, timp de două săptămâni, la Palatul Parlamentului, pe holul din fața sălii de plen a Camerei Deputaților.

Întreaga ARHIVĂ FOTOGRAFICĂ AGERPRES, digitalizată până în acest moment, poate fi accesată la link-ul: http://goo.gl/HjhpPo. Pentru mai multe informații vă rugăm să vă adresați la [email protected]. De asemenea, puteți viziona clipurile video prezentate în cadrul evenimentului la link-urile: https://goo.gl/L4zHs5, https://goo.gl/UYSLKL. Partenerul oficial al AGERPRES pentru acest eveniment a fost Autoklass Grup.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel