Agentul de proximitate, imaginea fidelă a Poliției Române: Fuge și se ascunde la fel ca Lucian Bode. Altfel, căra citații ca și cum era curier rapid
Autor: Roxana Neagu | Publicat pe: 15 ian, 00:17
WhatsApp
Un minor, în vârstă de 5 ani, lovit de o maşină de poliţie la Bolintin Vale / foto Facebook Poliția Română
”Siguranța înseamnă o calitate mai bună a vieții”. Astfel este exprimat unul dintre scopurile Poliției de Proximitate, care-i justifică existența. 

Un polițist tânăr, revenit din Marea Britanie, s-a înscris, din sursă externă, în Poliția Română. Avea 25 de ani când a intrat în Poliție, ca agent de proximitate. Ar fi trebuit să fie, într-o societate ideală, un polițist aproape de oameni, un om care, teoretic, stă câteva ore pe zi în teren. El ar trebui să nu fie un polițist, ci un agent care asigură un parteneriat între poliție și cetățeni. Impactul acțiunii agentului de proximitate asupra societății este direct, prin îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Agentul de proximitate trebuie să asigure siguranță și nu e un joc de cuvinte. ”Siguranța înseamnă o calitate mai bună a vieții”, conform Poliției Române.  

Dacă agentul de 30 de ani ar fi pus în practică esența funcției sale, dacă ar fi fost format să acționeze ca un agent de proximitate și n-ar fi avut simplul rol de cărător de citații, poate că nici n-ar fi călcat accelerația în misiunea ”top secret” în care a fost trimis, pentru că ar fi fost responsabil, nu curier rapid. 

Nu știm dacă șocul sau lipsa de empatie a fost de vină, dar polițistul care a produs accidentul de pe Laminorului părea blocat, din imaginile surprinse la fața locului, imediat după accident, și e ceva ce nu se leagă aici. El ar fi trebuit să fie primul care intervine, să ofere primul ajutor, să nu se piardă, să reacționeze, să fie prezent, să fie acolo și nu pentru el. Când ești polițist, reprezinți uniforma, în orice condiții. 

O fetiță a sfârșit dramatic, a murit acolo, pe șosea, la picioarele agentului. Alta a rămas în urmă, aproape nevăzută, cu piciorul rupt și cu șocul celor întâmplate. În timp ce Raisa își dădea ultima secundă a vieții, în agitația celor din jur și-n înlemnirea polițistului, Marina a trăit tot ce s-a întâmplat. Fiecare secundă, în timpul unei tragedii, pare un minut, este trăită în slow motion și acum cineva va trebui să o învețe pe Marina să trăiască așa, cu acele imagini în minte.

G Ad:

Nu ne putem imagina că polițistul și-a dorit asta, dar ne putem imagina că a profitat de uniforma și de mașina de Poliție, fără să-și imagineze că poate ajunge să facă atât de mult rău. Conștientizarea pericolului, pentru șoferii României, reprezintă oricum o enigmă. Polițistul trebuie să plătească, așa cum cer și familiile, ca om, pentru că, indiferent de direcțiile venite ierarhic, gestul iresponsabil îi aparține și, în final, va trebui să accepte și să și-l asume cu maturitate. 

Astăzi, în schimb, el s-a comportat ca un tânăr care a fugit de tot, imatur, neasumat, iresponsabil. Asumarea doare, dar și mai tare doare neasumarea, doare în timp, te macină, te distruge. Aici vorbim pe latură umană.

Instituțional însă, Poliția e vinovată pentru oamenii ei, pentru felul în care ei sunt formați, pentru cum se comportă îmbrăcați în uniformă, pentru cum acționează, Poliția e vinovată pentru tot ce înseamnă polițistul, de la felul în care se prezintă, vorbește, acționează, reacționează, anchetează, rezolvă, pentru tot ce înseamnă polițistul și atribuțiile lui. 

Din păcate, limitele Poliției le vedem zilnic. Ne amuzăm câteodată, că atât știm, să facem haz de necaz, că ne-am obișnuit cu răul. Ne revoltăm de multe ori, dar nu schimbăm nimic. Nimic! Totul este dat uitării și funcționează la fel, de la formare până la pensionare și după. Din păcate, da, generalizăm și este și vina polițiștilor buni că nu se luptă, din interior, să determine o schimbare pe care să o arate lumii. 

Astăzi, MAI a luat o măsură care provoacă, în același timp și râs, și plâns: polițiștii să anunţe prin dispecerat urgenţa, înainte de a mai porni girofarul, fie că vorbim de semnale luminoase, fie de cele sonore. Este tipul de glumă pe care simți că ai vrea să o explici, dar care știi că este mult mai bună dacă o lași așa, pentru că toți râd și o interpretează prin propriile experiențe. 

În final, nu pot să nu mă întreb: Unde a fugit ministrul de Interne, Lucian Bode? Unde se ascunde și când își asumă? 

Nu e vinovat, dar e responsabil cu niște decizii, cel dintâi responsabil. Reprezintă funcția, instituția și, uman, e o jignire că n-a reacționat imediat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro