Sărăcia ANMDM este din cauza... școlii. O adevărată dovadă că prea multă școală strică, așa cum își tot spun repetenții care o duc bine în lumea de azi.
Agenția Națională pentru Medicamente și Dispozitive Medicale a pierdut mare parte din personal, după ce guvernul i-a naționalizat fondurile și a tăiat salariile, în timpul crizei din 2010. Angajații care își aveau în față cariera profesională și-au găsit loc rapid în privat, cei care se aflau aproape de pensionare au părăsit ”natural” instituția.
Ca urmare, pacienții așteaptă trei ani ca un medicament nou să ajungă în farmaciile din România, față de opt luni, în Olanda, fiindcă nu are cine să verifice dosarele. S-a ajuns să ne rugăm de greci, să ne înregistreze la Atena formularele care nu se pot procesa în țară. Peste 10 miliarde de euro au fost pierdute, pe piața extrem de concurențială a studiilor clinice: pacienți în faze terminale ale unor boli grave au pierdut șansa la terapie de ultimă oră furnizată gratuit în cadrul acestor studii, medicii au pierdut o șansă de afirmare internațională, statul a pierdut taxe. Doar 10% din aceste ”fonduri nerambursabile” au fost exploatate, în cei mai buni ani, la un potențial de 1 miliarde de euro care ar fi putut fi atrase anual, de România. Din cauza lipsei de personal. Ungaria, Germania, Ucraina, până la război, s-au grăbit să ocupe locul pe care îl lăsa liber statul român.
Sigur că situația e revoltătoare, dar pe cine din elita politică a României a deranjat vreodată pagubele uriașe suportate de români fiindcă guvernul se scumpește la tărâțe și dă gratis făina unor alte state?
Care să fie explicația? De ce nu e lăsată ANMDM să își stabilească salariile, mai ales că nu primește bani de la guvern, ci se autofinanțează? De ce e vitregită Agenția Medicamentului, de ce sunt ținute la cel mai mic nivel salariile angajaților, care nu înseamnă mai nimic? În situația în care o primărie de orășel cu 5.000 de locuitori are mai mult personal...
Răspunsul e: prea multă școală. Că să ajungă șefă la ANRE, o cumnată are nevoie doar de o diplomă de la Bioterra obținută în trei ani, la fără frecvență. Ca să fii șef la ANCOM nu-ți trebuie masteratul. Verii sau finii, iubitele și nepoții pot fi miluiți cu posturi grase în agențiile care cresc deficitul, dacă reușesc să ia bacul și să ajungă cu taxiul până la prima privată din drum. La Agenția Medicamentului trebuie să fii farmacist, să faci o facultate de cinci ani, la fel de grea ca Medicina.
De aceea nu au românii medicamente și pierd 1 miliard de euro pe an. Dacă odraslele sau rudele guvernanților învățau destul ca să absolve Facultatea de Farmacie, erau și la ANMDM salarii ca la Curtea de Conturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol