Data publicării:

Agent de poliţie acuzat de ultraj, după ce şi-a ameninţat colegii, în urma unui eveniment rutier în Botoșani

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi este cercetat penal pentru ultraj şi refuz de recoltare de probe biologice, după un eveniment rutier produs pe o stradă din municipiul Dorohoi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. 

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, de la o autoutilitară care circula pe o stradă din localitate, s-a desprins o portieră, aceasta a ajuns pe trotuar, iar vehiculul respectiv şi-a continuat deplasarea. Maşina a fost ulterior identificată în trafic, ea fiind condusă de agentul de poliţie în vârstă de 33 de ani.

'Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta a avut un comportament recalcitrant faţă de poliţişti, adresându-le ameninţări. Agentul de poliţie se afla în timpul liber şi conducea autovehiculul personal', a precizat Nenişcu. Cercetările în acest dosar sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel