Data publicării:

Agent al serviciilor de la Beijing, condamnat în SUA pentru spionaj

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Un agent chinez a fost găsit vinovat de un tribunal din SUA de spionaj. 

Un agent chinez al serviciilor de informaţii ale Beijingului a fost găsit vinovat, vineri, de spionaj economic de un tribunal federal din Statele Unite, pentru tentativă de furt de tehnologii spaţiale americană şi franceză, a anunţat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, transmite AFP, conform Agerpres. 

Xu Yanjun, un responsabil din provincia Jiangsu al biroului de informaţii externe, din subordinea Ministerului Securităţii Statului, a fost găsit vinovat de un tribunal din Cincinnati la capetele de acuzare de complicitate şi de tentativă de spionaj economic, precum şi la trei capete de acuzare de furt de secrete comerciale.

Riscă să petreacă trei decenii în închisoare

Fiecare din cele două capete de acuzare de spionaj economic poate aduce o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, iar fiecare din celelalte trei este pasibilă de 10 ani de detenţie.

Autorităţile americane îl acuză pe Xu Yanjun că, începând din 2013, a încercat să obţină informaţii în contul Chinei despre mai multe companii aeronautice, printre care General Electric Aviation (din SUA) şi Safran (din Franţa), care colabora cu GE la dezvoltarea unui motor.

Agentul ar fi identificat experţi angajaţi de aceste companii şi i-ar fi atras în China sub pretextul unor conferinţe universitare, plătindu-le călătoriile.

Arestat în Belgia, extrădat în SUA

El a fost arestat în 2018 în Belgia, unde, foarte probabil, fusese atras în cadrul unei operaţiuni de contraspionaj, crezând că se întâlneşte cu un angajat al GE. Xu a fost extrădat în acelaşi an în SUA.

La acea vreme, Departamentul de Justiţie indicase numele altor zece acuzaţi, dintre care doi subalterni ai lui Xu, şase hackeri care lucrau cu ei şi doi bărbaţi care lucrau pentru Safran. Niciunul dintre ceilalţi zece acuzaţi nu a fost arestat.

Potrivit Departamentului, o companie aerospaţială controlată de Beijing căuta să dezvolte un motor similar celui al GE, pentru a-l utiliza la un avion conceput în China.

Toate acuzaţiile au fost respinse de Beijing.         

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel