Data publicării:
Ungaria, reacție dură la demersul PE de a-i bloca preluarea preşedinţiei Consiliului UE
Ungaria nu va permite Parlamentului European să-i blocheze preşedinţia semestrială a Consiliului UE pe care această ţară o va exercita în a doua jumătate a anului viitor, a declarat joi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, amintind că Parlamentul European nici nu are competenţe în această chestiune, relatează presa ungară, citată de agenţia EFE.
'Parlamentul European vrea încă o dată să-i ia ceva Ungariei. Săptămâna viitoare va vota din nou o rezoluţie împotriva Ungariei, prin care vor să blocheze preşedinţia ungară' a Consiliului UE, a remarcat Judit Varga.
Guvernul de la Budapesta 'nu va permite' ca Ungariei să-i fie luată această preşedinţie semestrială
Guvernul de la Budapesta 'nu va permite' ca Ungariei să-i fie luată această preşedinţie semestrială, a adăugat ea, reacţionând astfel la relatările din presa internaţională conform cărora mai multe grupuri politice din legislativul european cer ca într-o rezoluţie pe care o vor prezenta să fie inclus şi un paragraf care să pună la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita această preşedinţie, invocând încălcarea statului de drept de către guvernul premierului Viktor Orban.
Însă Consiliul UE (statele membre), nu Parlamentul European, este cel care decide asupra preşedinţiei rotative, iar aceasta cu un vot în unanimitate, aşadar Parlamentul European 'nu are nimic de-a face cu asta', a amintit ministrul ungar al justiţiei.
Viktor Orban, relaţie tensionată cu Comisia Europeană
Aflat de 13 ani în fruntea unui guvern de orientare conservatoare, Viktor Orban are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional.
Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie.
Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News