Data publicării:

Află ce boli poţi lua de la piscină. Vezi recomandările Ministerului Sănătăţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
strand
strand

Ministerul Sănătății a emis un comunicat de presă în care atenționează populația asupra pericolelor care pândesc în piscine, bazine sau ștranduri.

piscina bucurestiSpecialiștii avertizează că în apa din piscine se găsesc bacterii, virusuri, paraziți și ciuperci, care pot genera infecții localizate, cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor si tubului digestiv.

”Chiar și în piscinele atent îngrijite există pericolul contactării de infecții deoarece unii germeni sunt rezistenți la acțiunea de dezinfectare și clorinare a apei. Cei mai expuşi boliilor sunt copiii, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imu­nitar deficitar”, se arată în comunicat.

Cele mai frecvente afectiuni sunt dermatozele: Pitiriazisul - este o micoză a pielii produsă de o ciupercă caracterizată prin apariţia unor pete mici de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecţie la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apa de piscină, dar şi prin utiliazarea unui șezlong fără folosirea prosopului personal. Râia şi pediculoza - care poate fi contractată prin folosirea prosoapelor contaminate care nu au fost spălate corespunzător. Furuncul produs de stafilococii din apa de piscină.

Mai pot apărea afecțiuni oculare și otice: Conjunctivita de piscină -produsă adesea de virusuri (adenovirusuri sau enterovirusuri) care pe lângă manifestările oculare (roseata, edeme palpebrale, dureri în ambii ochi urmate de hemoragii subconjunctivale), poate fi insoțită si de alte manifestari febra, faringită sau manifestări neurologice ( radiculomielita, paralizii de neuron motor periferic) care apar la scurt timp după infecția conjunctivală. Otita de piscină - manifestată prin durere, senzaţie de ureche înfundată şi mâncărime în conductul auditiv extern, este provocată de o ciurpercă microscopică prezentă în apa piscinelor.

În acest sens medicii recomandă persoanelor care au diverse afecţiuni (digestive, cutanate, oculare) să amâne baia în piscină până după vindecarea lor.De asemnea, la cel mai mic semn sau simptom de boală să fie solicitat sfatul unui medic pentru că toate aceste infecţii pot fi diagnosticate uşor prin semnele clinice specifice mai sus amintite. Și nu în ultimul rând, să frecventeze locuri special amenajate și autorizate, să fie respectate regulile de igienă personală şi să fie evitată înghiţirea apei de piscină

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel