Data actualizării:
Data publicării:

Aeroporturile din Basel şi Strasbourg, evacuate din cauza unor ameninţări cu bombă. Erau şi europarlamentari acolo

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Aeroporturile din Basel, Elveţia, şi Strasbourg, Franţa, au fost evacuate din cauza unor alerte cu bombă. Pe aeroportul din Strasbourg se aflau şi europarlamentari. 

Alegeri prezidentiale 2024

Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, a transmis pentru DC NEWS că "tocmai au evacuat aeroportul din Strasbourg, şi pe cel din Basel. Sunt cele două aeroporturi de unde pleacă spre casă sau spre circumscripţii eurodeputaţii. Sunt ameninţări cu bombă pe ambele aeroporturi. Am terminat acum două ore sesiunea de plen de săptămâna asta de la Parlamentul European, dar acum ne duc înapoi în Clădirea Parlamentului". 

Şase aeroporturi regionale din Franţa au fost evacuate miercuri 

Şase aeroporturi regionale din Franţa au constituit obiectul unor evacuări miercuri dimineaţa după "ameninţări cu atentate" primite prin e-mail, a indicat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.

Aeroporturile respective se află la Lille, Lyon (Bron), Nantes, Nice, Toulouse şi Beauvais. Niciun aeroport parizian nu a fost vizat. Verificări sunt în curs, a precizat această sursă.

Până la această oră, niciun avion nu a decolat de pe aeroporturile respective, a indicat Direcţia generală a aviaţiei civile din Franţa.

Din avioanele care tocmai au aterizat, pasagerii fie sunt debarcaţi la capătul pistei, fără a li se permite să meargă în clădirea aeroportului, fie sunt invitaţi să aştepte cu răbdare în avionul lor terminarea verificărilor, transmite BFMTV, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel