Data publicării:
Aeroportul din Roma va avea un terminal pentru taxiuri zburătoare
Cei care călătoresc spre Roma vor putea din 2024 să ajungă de la aeroport în oraș cu taxiuri zburătoare.
Pasagerii care zboară spre Roma începând cu 2024 vor putea, de asemenea, să se deplaseze în aer pentru călătoria cu taxiul în centrul orașului, dacă un proiect între compania care operează principalul aeroport și un start-up german se va concretiza la timp, relatează CNN.
Startup-ul Volocopter speră să facă din Aeroportul Fiumicino un pionier pentru taxiurile aeriene, vehicolul având două locuri cu rotor și baterii dezvoltate de companie.
Timpul de călătorie spre oraș se scurtează
Directorul general al Aeroporti di Roma (AdR), Marco Troncone, a declarat că transportul cu unul dintre vehicole, care decolează și aterizează vertical, va dura aproximativ 15 minute, comparativ cu 45 de minute sau mai mult cu mașina. Costul inițial al unei călătorii va fi de aproximativ 150 de euro (sau 175 de dolari), un preț care ar putea scădea pe măsură ce serviciul devine mai comun, a spus el.
„Conexiunea va fi foarte rapidă”, a declarat Troncone pentru Reuters, unde Volocopter prezintă un prototip. „Va fi o călătorie tăcută și...nivelul emisiilor va fi zero”.
Volocopter, fondată în 2011, speră să obțină o licență aeriană comercială de la Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) în termen de trei ani și apoi să înceapă operațiunile, a declarat directorul său comercial Christian Bauer.
Roma este considerată al treilea cel mai frumos oraș european după Paris, unde Volocopter a declarat în iunie că speră să aibă un serviciu funcțional la timp pentru Jocurile Olimpice din 2024 și Berlin pentru dezvoltarea taxiurilor aeriene, a arătat un studiu EASA.
Un start-up din Japonia lansează o motocicletă zburătoare
Un start-up japonez speră să-i convingă pe șoferi să-și schimbe mașinile cu un hoverbike (sau motocicletă zburătoare), care ajunge la un preț de 680.000 de dolari. Ediția limitată XTurismo de la ALI Technologies a fost pusă în vânzare în Japonia, în cursul acestei săptămâni, miercuri, relatează BBC.
Gigantul electronic Mitsubishi și fotbalistul Keisuke Honda sunt doi susținători ai companiei din Tokyo. ALI Technologies spune că prototipul poate zbura timp de 40 de minute cu o viteză de până la 100 km/h cu o singură încărcare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News