Data publicării:
VIDEO Regina-Mamă Elena e ACASĂ. Cortegiul funerar a ajuns la Palatul Elisabeta
Sicriul cu osemintele Reginei-mamă Elena a ajuns în România. Funeraliile Regale au început.
ORA 12:50 - Cortegiul funerar părăsește Palatul Elisabeta din București.
ORA 12:25 - Patriarhul Daniel a sosit la Palatul Elisabeta unde a semnat în cartea de condoleanțe deschisă de Familia Regală.
După o scurtă slujbă religioasă în Sala Regilor, cortegiul funerar se va deplasa spre Curtea de Argeş.
UPDATE, ora 12:00: Sicriul cu osemintele Reginei-mamă Elena, repatriat vineri din Elveția, a fost adus la Palatul Elisabeta din Capitală, și a fost depus în Sala Regilor, unde Familia Regală se va reculege la catafalc.
În fața Palatului Elisabeta, cortegiul funerar a fost așteptat de circa 50 de monarhiști, majoritatea cu flori în mână.
După momentul de reculegere și după o scurtă slujbă, cortegiul funerar va pleca spre Curtea de Argeș, în aproximativ o oră.
Regina Elena va fi reînhumată sâmbătă, la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai.
UPDATE: S-a încheiat ceremonia militară și religioasă de pe aeroport, iar cortegiul funerar pleacă spre Palatul Elisabeta, unde va fi depus sicriul la ora 12:00.
Aeronava care aduce sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei-mamă Elena din Elveția în România a aterizat pe Aeroportul Internațional Otopeni vineri, la ora 11.00, scrie Agerpres.
Regina-mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I.
Vineri dimineață, la 7.00 (ora României), de la Aeroportul Geneva a decolat avionul militar Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române, care aduce în România sicriul cu osemintele Reginei-mamă Elena. "În prezența secretarului de Stat Victor Opaschi, a IPS Mitropolitului Iosif, a dlui Ioan Luca Vlad (Consiliul Regal) și a doamnei Constanța Iorga (Casa Majestății Sale), sicriul drapat cu stindardul Reginei-Mamă a fost urcat la bord cu onoruri militare", a anunțat, pe Facebook, Familia Regală a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News