"Politicenii nu trebuie să ne sprijine, trebuie să înţeleagă despre ce e vorba. Am făcut adrese către Preşedinţie, către Guvern, minister, în care le-am cerut o întrevedere să le explicăm despre ce e vorba în propoziţie. Dacă vor. (...) Preşedintele României a lansat un program legat de Educaţie şi atunci ştiu că este interesat, am discutat şi personal cu domnia sa la recepţia dată în cinstea preşedintelui Franţei. (...) De la preşedinte aşteptăm să îşi folosească prerogativele de mediator între societatea civilă, părinţi, educatori, producători şi Guvern. (...) Am avut un minut-două în care i-am spus îngrijorarea noastră şi dânsul ne-a asigurat că deocamdată sunt doar idei. Dar, ştiţi cum e cu ideile", a afirmat Grigore Arsene, potrivit Agerpres, prezent la conferinţa de presă organizată de reprezentanţii editurilor pe tema manualului unic.
Acesta a mai spus că editurile reprezintă un intermediar între autor şi beneficiar.
"Primul beneficiar este ministerul şi beneficiarii finali sunt educatorii şi elevii. (...) Cine e beneficiarul? Ministerul, da? Îi este frică de faptul că are mulţi ofertanţi şi că sunt gălăgioşi? Hai, să nu mai fie piaţă liberă. (...) Bineînţeles că cel care produce ceva vrea să vândă. (...) Beneficiarul, ministerul, trebuie să stabilească nişte reguli în care să răspundă şi el. Să spună: 'calmaţi-vă băieţi, vor fi trei manuale sau două, să respectăm regulile şi aşa mai departe'. Problema nu e la edituri. (...) Aici nu discutăm de manual unic sau de manuale alternative, discutăm de modul în care se face educaţia", a arătat Arsene.
"Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la cei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca ta, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupţia, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei spune fără teama de a greşi că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată", a mai spus preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european