ADRIFT/ Supraviețuind pe mare, poveste reală și impresionantă
Adrift sau Supraviețuind pe mare este povestea adevărată a doi tineri îndrăgostiți care au pornit într-o călătorie pe ocean în 1983.
Tami Oldham și Richard Sharp s-au cunoscut când ea visa să alerge din loc în loc pentru a vedea lumea, iar el când naviga în același scop. S-au plăcut și au trăit împreună cele mai frumoase momente ale vieții lor. Dragostea lor nu a durat mult, fiind despărțiți de ceea ce iubeau mai mult, oceanul.
Filmul este unul impresionat, cu atât mai mult cu cât personajul feminin, Tami, încă navighează și astăzi. Povestea sa impresionantă este una nebănuită pentru cei care o întâlnesc poate, în vacanțele lor.
Povestea celor doi îndrăgostiți este simplă și frumoasă, fără tensiuni și momente în care să transmită sentimente diverse celor ce o urmăresc. Chiar și când valurile uriașe le amenință viața, din punct de vedere emotiv, e transmisă aceeași senzație de curat. Totul se destramă brusc, iar sentimentele năpădesc la fel ca valurile care le-a distrus barca. Extrem de puternic este momentul în care realizezi că tot ce ai văzut până atunci nu este real. Din acest punct de vedere, realizarea filmului și proporționarea felului în care sunt transmise emoțiile fac din Adrift unul dintre cele mai bune drame ale anului. Totul este cu atât mai puternic cu cât știm că tot ce am văzut a făcut real, că cineva a trăit acea emoție dureroasă chiar și pentru cei ce o privesc. La sfârșitul filmului, o veți întâlni pe Tami, acea Tami care chiar a trăit tot ce veți urmări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News