- Care este diferența dintre generația dumneavoastră și generațiile de azi?

- În primul rând generația tânără s-a născut obosită, nu mai au etalon pentru adevărata valoare, nu mai au profesori, faruri care să le lumineze gândirea despre teatru și profesie.
Pe vremea mea, am intrat în 1975 la facultate, când m-am dus în prima zi de școală și l-am văzut pe Amza Pellea, m-am lipit de zid pentru că îl vedeam pe Mihai Viteazu viu. Când i-am vazut pe Costache Antoniu, Dem Rădulescu, Marin Moraru, Leopodina Bălănuță, toți niște monștri sacrii, învățai numai privindu-i. Acum, din nefericire, în țara asta unde se învață contra cost și unde la facultățile particulare se crede că dacă dai bani înseamnă că trebuie să primești talent, vă dați seama că diferențele sunt atât de mari încât nu vreau să mai mă gândesc la ele, pentru că ar trebui să ne sinucidem.
Ar trebui să spui stop cultură, stop, teatru, stop film, stop, stop, facem numai agricultură, dar în același timp spun că trebuie să mergem mai departe. Nu, nu zic, vai generația asta e toată așa, dar datorită implicării politicului și datorită situației politice din țară, se pare că drumul va fi mai greu și aproape imposibil de parcurs.

- Trăim vremuri dificile. Ce șanse avem ca țară. Ce ne așteaptă?

- Eu nu am fost membră a nici unui partid și nici nu vreau să fiu. Nu mă implic în politică, dar, în același timp, nu am cum să nu fiu cetățen, și nu am cum să nu votez, și nu am cum să nu-mi exprim opinia, și nu am cum să nu vreau să fie bine acestei țări și dacă eu nu știu cum a fost cu Regele, cu plecarea lui, dacă nu știu cum a fost cu legionarii, dacă nu știu cum a fost cu partidul liberal, și nici cu Brătienii, nimeni nu îmi poate să-mi spună că nu a fost adevărat ceea ce eu am trăit în perioada comunistă. Și atunci, eu n -am cum să nu vreau să retrăiesc ce a fost bun pentru că știu exact despre ce e vorba. Pentru că sunt optimistă convinsă, eu zic că șanse avem pentru că nu se poate așa, a fost un moment în care mămăliga a explodat, va veni și momentul în care, cu siguranță, ne vom dumiri, cu siguranță se va întâmpla ceva, pentru că în toată degringolada asta nu putem trăi la infinit. Bunica avea o vorbă, că viața e ca trecerea de pietoni, după linia neagră, vine și cea albă.

- Trăim zile tulburi, dacă îți iubești țara ești naționalist, dacă iubești biserica, iar nu e bine, dacă îi iubești pe Țutea, Cioran nu e bine, ce se întâmplă cu noi?

- Eu cred că ar trebui să ne curățăm și să începem cu noi ca să schimbăm lumea. Eu sunt optimistă, pentru copiii mei, eu nu cred că ei vor trebui să plece de aici ca să își spună părerile, cred că ceva se va întâmpla. Ceva se va întâmpla în bine.
Atâta vreme cât eu ascult în casă Maria Tănase și le spun copiilor despre acești oameni, nu oameni, ci zei, în fața cărora nu ar trebui să ne închinăm, dar măcar să-i respectăm, trebuie cu sufletul în genunchi sau nu, eu cred că mai există o șansă. Generația asta pare într-un fel așa, neștiutoare, neinteresată, o generație pierdută, dar eu nu cred.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News