Data publicării:
Adriana Săftoiu, întrebarea momentului pentru Elena Udrea, după condamnare: Nici nu aștept un răspuns
Adriana Săftoiu, fost consilier și purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, a vorbit despre Elena Udrea, acum aflată în spatele gratiilor.
Elena Udrea a transmis primul mesaj din penitenciarul Târgșor, acolo unde a fost adusă în urmă cu două zile, pentru a ispăși pedeapsa de șase ani de închisoare cu executare.
Condamnată în dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea a fost prinsă în aceeași zi chiar înainte de a trece în Grecia, din Bulgaria, la Kulata. Au urmat o serie de prezentări în instanță, în statul vecin, unde Elena Udrea a și sperat să rămână, evitând extrădarea. Scopul era un alt demers pe care l-a făcut în instanța din România, în același dosar, respectiv recursul în casație. Dar acest ultim proces s-a tot amânat, timp în care judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea. Recursul în casație a fost amânat de ÎCCJ pentru 23 iunie 2022.
Udrea ar avea șanse și la CEDO
Judecătorul Toni Neacșu spunea, în ziua condamnării Elenei Udrea, că aceasta are șanse să-i fie desființată decizia de închisoare cu executare.
”Dincolo de telenovela fugii Elenei Udrea (neavând vreo măsură preventivă nu putea fi oprită), din ziua de astăzi rămânem cu prima decizie a unei instanțe românești, chiar cea mai înaltă, de refuz al aplicării unei decizii obligatorii a Curții Constituționale. Indiferent de justificarea oferită de existența unei hotărâri CJUE, tot astăzi marcăm prima situație în care se execută o condamnare pronunțată de o instanță în legătură cu care Curtea Constituțională a constatat deja că este nelegal constituită.” scria avocatul Toni Neacșu în ziua condamnării Elenei Udrea. El mai sublinia că: ”Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de către o instanță (complet) neconstituită potrivit legii deschide calea unor contestații ulterioare la CEDO, unde chiar cred că d-na Udrea va avea șanse. De asemenea, compunerea nelegală a completului (care este deja constatată de către CCR) este motiv de admitere a unui recurs în casație, cale de atac extraordinară deja declarată în acest dosar”.
Primul mesaj din penitenciarul din România
Concubinul Elenei Udrea a fost cel care a transmis primul mesaj al acesteia de la Târgșor, acolo unde a vizitat-o. Fetița celor doi nu a fost prezentă, asta după ce au decis că micuța nu o poate vedea prin geamul penitenciarului pe mama sa.
"Are încredere că se poate corecta la recurs condamnarea ei, care repet, a fost una abuzivă. Momentan e ok, rezistă și se pregătește pentru ziua de poimâine. Îi e greu că nu poate să-și vadă copilul și nu o pot aduce aici pentru că discuția se poartă printr-un geam și ar fi o dramă pentru un copil să-și vadă mama în modul acesta" a declarat Adrian Alexandrov la prima vizită pe care a făcut-o Elenei Udrea în penitenciar.
În ziua deciziei extrădării din Bulgaria, Elena Udrea a afirmat: ”Se pare că nu există justiție pentru mine. Sau nu în România și Bulgaria”, adăugând: ”O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni. Pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor. Am 20 de ani de politică și nu îmi este frică, dar sunt mama unui copil de trei ani și nu pot să iau în calcul că dacă sunt în stare de așa presiuni și abuzuri, sunt în stare de orice. Care e miza? Nu știu.”.
Udrea, între amenințări și apărare. Săftoiu: Să spună!
Adriana Săftoiu, care a deținut funcțiile de consilier și purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, a avut o intervenție telefonică la Antena 3, unde a vorbit despre amenințările Elenei Udrea, care ar fi așteptată să facă dezvăluiri, odată condamnată. ”Mi-e foarte greu să vă spun la cine se gândește Elena Udrea, dar, dacă are ceva de spus, să spună, chiar dacă pentru unii pare târziu, poate că uneori... știți vorba aceea ”dacă pentru afla adevărul, trebuie să provoc un scandal, îl provoc. În cazul în care Elena Udrea e deținătoarea unor adevăruri, să le spună” a spus Adriana Săftoiu în emisiunea Mihaelei Bîrzilă. Aceasta a mai punctat că-n același timp amenințările Elenei Udrea ar putea reprezenta și o strategie de apărare.
Despre dezvăluirile făcute de Adriana Săftoiu în cartea despre culisele de la Palatul Cotroceni, Elena Udrea spunea, în emisiunea Denisei Rifai, că ”Traian Băsescu este cel mai important om din viața mea, după părinții mei, pentru că tot ce am realizat eu în cariera mea politică, pe care mi-am dorit-o, am realizat datorită președintelui Traian Băsescu. A fost o relație extraordinară, de mare încredere, un parteneriat extraordinar, sunt fericită că am avut ocazia să-i fiu discipol, să cresc politic alături de Traian Băsescu, dar asta a fost tot”. Despre pasajul din cartea Adrianei Săftoiu ”ea, îmbrăcată în roșu, cu o fustă mini, provocatoare, atârnând de biroul lui - niciun gest de a masca atitudinea deloc potrivită locului, Elena m-a privit cu siguranța femeii care poate sta la propriu pe biroul șefului”, Elena Udrea a spus că nu și-ar fi permis să stea cu fundul pe biroul președintelui.
Întrebată dacă lucrurile pe care ar vrea să le mai spună Elena Udrea ar putea avea o legătură și cu ea, Adriana Săftoiu și-a arătat convingerea că nu ar avea nicio legătură.
”A meritat totul pentru acest final destul de trist?” ar fi întrebarea pe care i-ar adresa-o Adriana Săftoiu fostului ministru Elena Udrea. Aceasta a afirmat că nici măcar nu ar aștepta un răspuns. Cât despre dacă a stat sau nu cu fundul pe biroul președintelui Elena Udrea, Adriana Săftoiu a răspuns: ”Eu zic să rămânem la ce am scris în carte, dacă aș fi vrut să spun mai mult sau să vizualizăm mai mult, aș fi făcut-o, cred că a fost suficient”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News