Adriana Cotel, protejata lui Vâlcov, demisă de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adriana Cotel, despre care presa scria că e protejata lui Darius Vâlcov, a fost demisă din funcție printr-o decizie a primului ministru, publicată în urmă cu câteva minute în Monitorul Oficial. Decizia vine la doar câteva ore după ce Darius Vâlcov și-a dat demisia din funcția de consilier pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.
Adriana Cotel a fost numită șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 29 ianuarie 2019. Presa spunea că este o apropiată a lui Darius Vâlcov. Astăzi, la doar câteva ore după ce Darius Vâlcov și-a dat demisia, primul-ministru Viorica Dăncilă a semnat decizia de demitere a Adrianei Cotel.
Iar documentul a fost publicat în urmă cu câteva minute și în Monitorul Oficial
„Decizia pentru revocarea doamnei Adriana Cotel din funcția de membru al Consiliului de administrație și de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate", apare, în Monitorul Oficial, sub anunțul conform căruia premierul acceptă demisia pe care Darius Vâlcov și-a depus-o în această dimineață.
Cum a ajuns Adriana Cotel, cea depsre care presa scria că ar fi protejata lui Darius Vâlcov să dețină un post cheie în Sănătatea românească, aflați de pe DC MEDICAL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News