Data actualizării:
Data publicării:

Adriana Bahmuțeanu, ultimul interviu cu Petrică Mîțu Stoian înainte de a muri: Îmi spunea că este cam supărat...

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Petrică Mîțu Stoian
Sursă foto: Facebook Petrică Mîțu Stoian

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre moartea artistului Petrică Mîțu Stoian, dar și despre interviul pe care acesta i l-a acordat înainte să moară.

Alegeri prezidentiale 2024

"Știam că Petrică are unele probleme de sănătate și că suferă cu inima, dar nu știam că are fibrilații atriale. Acum câteva săptămâni, chiar am realizat un interviu cu el, cred că este și ultimul, și-mi spunea că este cam supărat și așteaptă să treacă toată povestea sta cu COVID-ul. Eu știu că el a avut niște simptome destul de nasoale și că se trata post-COVID la o clinică privată. Din câte știu, Petrică a fost mutat de la o clinică privată la spital pentru că scuipa sânge și avea o supradoză de anti-coagulante prescrise pentru fibrilații în tratamentul post-COVID.

Dar, fiind internat, tratamentul nu și-l administra singur, nu? În condițiile astea, nu putem exclude o culpă medicală sau chiar un malpraxis! Ar trebui să aflăm dacă nu cumva i s-a greșit doza de anticoagulant sau tratamentul, în general. Vorbim de un om care a mers la o clinică să scape de problemele post-COVID și a murit brusc, el nemaifiind bolnav de COVID. Întrebarea e, de ce a murit Petrică Mîțu Stoian?”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în exclusivitate pentru Wowbiz.

”Fiind la spital spera până în ultima clipă că totul va fi bine. Avea probleme cu inima și acest tratament se pare că i-a declanșat ceva sau i-a agravat probleme cu inima pe care le avea. Nu știu din ce motive s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Avea și probleme cu coagularea sângelui”, a spus și Niculina Stoican pentru WOWbiz.ro.

"Sunt răvășit, nu-mi vine să cred"

"Ce să spun? Sunt răvășit, nu-mi vine să cred. Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Joi, în jurul orei 20:30, ne întorceam de la București, eu am mai întârziat puțin, el ajunsese în Craiova, mi-a spus că e drumul destul de aglomerat. Atunci mi-a spus că pleacă la Reșița, că vrea să se refacă după COVID-19, să-și revigoreze plămânii. Azi, când am aflat că îi e rău, nu mi-a venit să cred. După prima ședință s-a simțit bine, a mers în cameră seara, în cursul nopții a început să se simtă rău, la 3 au venit cu salvarea și l-au dus. Azi, de la ora 13:00, lucrurile au început să se complice. Am încercat să-l aducem în Capitală, aveam promisiuni că mâine dimineață îl va prelua un elicopter. Din nefericire, inima lui nu a mai rezistat și a plecat dintre noi.“, a spus Constantin Enceanu.

"Domnul a venit la clinică să facă terapie post-COVID-19. Din păcate, a dezvoltat o bronho-pneumonie care a fost mult mai amplă decât trebuie, iar acesta a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil e o boală serioasă, cu mortalitatea foarte mare. A fost pus pe tot ce trebuie, dar, din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat, nici măcar la resuscitare“, a precizat medicul care îl trata pe artist, la România TV.

Ce își dorea Petrică Mîțu Stoian

În unul din ultimele interviuri date de regretatul artist, acesta a vorbit despre cele mai mari dorințe pe care le avea. Acesta a mărturisit că își dorește să călătorească prin locuri pe care nu a apucat să le vadă până acum. Totodată, Petrică Mîțu Stoian mărturisea că este îndrăgostit de țările arabe.

"Toată viaţa, muzica a fost pe primul plan, acum aş dori să las locul tinerilor şi să mă bucur şi eu mai mult de vacanţe. Vreau să mă plimb prin locuri prin care nu am apucat să merg. Eu iubesc ţările arabe şi când mă ridic din pat mă uit către răsărit, nu către apus. Nu am fost în Germania şi nici nu o să ajung vreodată, nu am chemare. Nici în SUA nu am fost. Îmi doresc până şi la Moscova să merg cu trenul, să colind, să ştiu ce este prin lume. Mi-aş dori să văd ce au văzut alţii”, a spus Petrică Mîțu Stoian, citat de spectacola.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel