Adrian Zuckerman a fost confirmat în funcţie de Senatul american pe 20 noiembrie. De profesie avocat, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El îl înlocuieşte la Bucureşti pe Hans Klemm care a fost ambasadorul SUA în România din data de 21 septembrie 2015.
Zilele trecute, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Hans Klemm Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de 'Mare Cruce', şeful statului subliniind în cadrul ceremoniei desfăşurate la Palatul Cotroceni că oficialul american este un 'profesionist', cu o contribuţie 'extraordinară la dezvoltarea relaţiilor' bilaterale româno-americane.
'Domnule ambasador, la acest moment, în care misiunea dumneavoastră la Bucureşti se apropie de sfârşit, Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii este mai solid şi mai dinamic decât în orice moment din istoria sa. Marcarea, în 2020, a 140 de ani de relaţii diplomatice dintre ţările noastre are loc într-un context bilateral de care putem să fim mândri', declara Iohannis.
Hans Klemm a arătat că pe parcursul celor patru ani de mandat printre priorităţile sale s-au numărat: promovarea securităţii naţionale a SUA în colaborare cu aliatul său, promovarea democraţiei şi consolidarea instituţiilor democratice, sprijinirea libertăţii de exprimare şi a cultelor religioase, susţinerea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei, promovarea prosperităţii, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva