Data actualizării:
Data publicării:

Adrian Vasilescu: Rusia poate intra în încetare de plăți. Activele rușilor de la ALRO vor fi înghețate

Autor: D.C. | Categorie: Economie
WhatsApp

”La vreme de secetă veneau la Londra cu două vagoane de aur, pentru grâu. De astăzi, Rusia nu va mai avea cui să-și vândă aurul, sau îl vor da, pe mai nimic, Chinei”, a spus Adrian Vasilescu Vasilescu. 

Adrian Vasilescu, consiler al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a explicat pentru DCNews ce înseamnă pachetul de sancțiuni adoptat de statele occidentale în acest week-end și care vor fi efectele pentru Rusia și Belarus.

”Activele Băncii Centrale sunt de două feluri, a arătat Adrian Vasilescu: aur și valută. De regulă, nu se țin în țară. Banca Centrală din România, de exemplu, are cea mai mare parte a rezervelor de aur la Londra, iar valuta la FED, la Banca Centrală din SUA. Din câte știu, Rusia are cam 400 de miliarde de dolari ca rezervă, o parte în dolari, 15-20 la sută în China. Iar aurul îl ține la Moscova. Atâta vreme cât activele sunt înghețate, nu te poți folosi de ele. Nu le poți vinde, nu poți încasa dividende, în cazul valutei nu o poți folosi. Nu înseamnă confiscare, naționalizare, ci doar blocare, pe perioada acestui...să-i spuneam embargou. Deci, Rusia nu-și poate finanța împrumuturile, nu poate schimba ruble pe valută. Toate țările industrializate, de la America la Japonia susțin acest embargou. China, desigur, e mai nuanțată, dar meciul se joacă pe termen lung.

Când era secetă, trimiteau două vagoane de aur la Londra

Dacă Rusia are nevoie de valută, dacă vrea să plătească importuri, ce va face? Pe vremuri, când era secetă, trimiteau două vagoane de aur la Londra, de prăbușeau piața, dar tot obțineau ceva valută să cumpere grâu. Acum, cine le va cumpăra aurul, cine va risca să încalce embargoul? Și la ce preț? Evident, e un joc pe termen lung, așa cum a explicat și președintele Biden, nu vor avea efect imediat aceste sancțiuni. Dar Rusia poate intra în incapacitate de plăți, va avea mari dificultăți economice, dacă Occidentul rămâne ferm pe poziție. Cât despre activele imobiliare sau despre companiile unor industriași ruși, acestea vor fi cel mai ușor de înghețat. Ei nu vor putea să le vândă sau să le folosească în alt fel, să le pună gaj, de exemplu, până la încetarea sancțiunilor. Nici dividendele nu vor putea fi încasate, nu se confiscă, nu se naționalizează, ci rămân blocate, în bănci, până la ridicarea sancțiunilor”.

Întrebat dacă e vorba și despre active industriale din România, cum ar fi Alro Slatina, Adrian Vasilescu a spus: ”Da, acțiunile rușilor de la Alro sunt înghețate, nu le pot tranzacționa, în niciun fel. Atenție, însă, la ALRO e un conglomerat de proprietari, vorbim doar despre acțiunile rușilor, nu despre înghețarea tuturor activelor. Doar proprietățile unor persoane targetate de sancțiunile decise de Uniunea Europeană, Statele Unite și Japonia ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia și aliatul acesteia, Belarus sunt înghețate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel