Adrian Rădulescu este condus pe ultimul drum, în prezența celor care l-au iubit și apreciat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: captură România TV
Sursa foto: captură România TV
Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, este condus, astăzi, pe ultimul drum.

Înmormântarea fermierului Adrian Rădulescu are loc astăzi, 22 mai, la Cimitirul Străulești 2, au anunțat membrii familiei. Trupul neînsuflețit al regretatului inginer agronom este depus la capela Cimitirului Eparhial Sfântul Nicolae Străulești.

”Dacă doriți să vă luați la revedere de la el, vă așteptăm la capela Cimitirului Eparhial Sfântul Nicolae Străulești mâine, începand cu orele 13. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Străulesti 2, sâmbătă, la ora 12”, au transmis membrii familiei.

Adrian Rădulescu a murit miercuri seară, la vârsta de 66 de ani. Acesta era președintele Asociației Fermierilor din România. Adrian Rădulescu s-a prezentat miercuri la spital și a fost internat de urgență. Potrivit primelor informaţii, cauza decesului ar fi „insuficienţă multiplă de organe”.

Într-o intervenție la DC News, Bogdan Chirieac a declarat că: "E o veste care m-a bulversat. Adrian Rădulescu a fost un om cu totul deosebit, şi ca om, şi ca politician. În opinia mea, a fost cel mai mare specialist în problemele agriculturii din România. Nu exista un domeniu în agricultură unde să îi cer un sfat sau o informaţie lui Adrian Rădulescu şi el să nu ştie să răspundă. Vorbea extrem de logic, dădea cele mai bune exemple întotdeauna, astfel încât toată lumea îl înţelegea.  

A avut iniţiative legislative excepţionale şi mai multe partide politice l-au solicitat pentru expertiza sa. De altfel, Adrian Rădulescu a terminat Facultatea de Ştiinţe Agricole ca şef de promoţie, puţină lume ştie asta. Este o mare pierdere pentru familia sa, pentru agricultura din România, pentru clasa politică din România şi pentru mine personal. Am pierdut un prieten drag! Dumnezeu să îl odihnească!", a declarat Bogdan Chirieac.

Vezi și: Adrian Rădulescu a murit. Era ÎNTRISTAT în ultimul interviu acordat DCNews. ”Nu intri la mine în casă, mai bine mori tu” VIDEO

Adrian Rădulescu a murit. Carmen Avram: România a pierdut un patriot autentic şi un mare fermier

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel