Data publicării:
Adrian Rădulescu: Ce se ascunde în spatele mesajului lui Traian Băsescu- Exclusiv
Adrian Rădulescu susține că mesajul lui Traian Băsescu cu privire la sechestrul pe moșia Nana a fost unul "cu dedicație".
Președintele PMP Dâmbovița, Adrian Rădulescu, este cel care i-a indicat fostului președinte Traian Băsescu cumpărarea terenului de la Nana.
"Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea."- Traian Băsescu
"Sechestrul este ilegal, pentru că nu trebuia pus asupra moșiei domnului președinte, pentru că Ioana Băsescu este cumpărător de bună credință și s-a extins numai pentru o acțiune pe care aș numi-o politică. Nu are nicio valoare acest sechestru. Cei care au comis ilegalitatea, ei trebuie să plătească și nu se poate extinde asupra cumpărătorilor de bună credință", a opinat Adrian Rădulescu, pentru DCNEWS, cel care i-a indicat fostului președinte Traian Băsescu terenul de la Nana, pentru cumpărare.
Adrian Rădulescu susține că n-a vorbit cu Traian Băsescu despre sechestrul de la Nana, în zilele în care fostul președinte a fost la PMP.
"Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş"- Traian Băsescu
Adrian Rădulescu a precizat că președintele Traian Băsescu s-a referit că s-a întâmplat în toată țara ceea ce s-a întâmplat în Călărași, la Nana. "Despre Țimis, pot să spun că a fost cu dedicație către socrul premierului", a subliniat Adrian Rădulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News