Adrian Petre, cedat de FCSB la UTA. "Nu am ştiut să gestionez anumite situaţii"
Adrian Petre s-a întors la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, UTA Arad, după transferul la FCSB şi împrumutul la Cosenza.
„Vreau să vă asigur că am venit să ajut echipa, asta e cel mai important, și implicit să mă ajut și pe mine. Toată lumea știe că am trecut printr-o perioadă mai nasoală, dar important e că am sprijinul tuturor, asta e cel mai important. Asta m-a făcut să revin acasă.
Nu mă interesează astfel de afirmații, important este să-mi fac treaba. Tot timpul o să revin acasă, aici m-am născut, Aradul este casa mea. Important este interesul echipei. Vom vedea după cifrele, cine ajută pe cine.
Probabil deciziile pe care le-am luat în momentele respective, nu am știut să gestionez anumite situații. Dintr-una într-alta s-a ajuns în situația în care sunt acum. Doar eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat, nu îmi place să vorbesc despre altcineva. Deciziile mele m-au adus în situația în care sunt, așa că depinde doar de mine să revin la forma pe care am avut-o și să devin și mai bun”, a spus Petre, la conferința de presă premergătoare meciului din Cupa României, cu Universitatea Cluj, conform Digisport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News