Adrian Papahagi face marele anunț: "Da, va fi și un partid în scurtă vreme!"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Adrian Papagahi, cândva fondator al Partidului Mișcarea Populară, anunță că va sta la baza unui nou partid. 

"Cunoașteți toată încercarea noastră în toți acești ani de a construi ceva curat și frumos. Uneori nu s-a putut. Astăzi este un început și credem că este un bun început. E un bun început fiindcă ai garanția seriozității, a integrității, garanția reprezentării reale în societatea civilă pe care o aduce Monica Macovei. S-a creat o energie în campanie asta (n.n. campania prezidențială), eu m-am implicat la Cluj, am văzut ce a însemnat, am văzut cum a votat studențimea clujeană, am văzut cum au venit la vot oameni care nu mai votaseră. Ei sunt oamenii a căror voce trebuie să se audă de mâine încolo. Vă spun sincer, eu unul m-am plictisit să-i aud pe toți dogiții și pe toți oamenii carre se freacă prin aceleași studiouri de ani de zile, propagând un discurs plin de ură, plin de invective, care nu au până la urmă nimic de trasmis, care și-au făcut crez doar din jefuirea banului public. România s-a săturat de chestiile astea, ne-am săturat cu toții și cred că alături de Monica putem construi altceva. În acest moment o asociație. DA, va fi și un partid! În scurtă vreme va fi și un partid", a declarat Adrian Papahagi, la lansarea publică a Asociației M10 a Monicăi Macovei. 

Monica Macovei și-a lansat asociația M10. Vezi principalele proiecte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel