Data publicării:

Adrian Negrescu, analist economic: Perioada în care vom vedea impactul creşterilor de preţuri

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Adrian Negrescu, analist economic, susține că „suntem într-o criză din care vom ieşi foarte greu şi, potrivit estimărilor, va ţine şi în 2023”.

„La nivel internațional, această criză economică majoră este stimulată, din păcate, şi de războiul din Ucraina şi de dispariția din piaţă a Rusiei, de problemele generate de preţul petrolului. Suntem într-o criză din care vom ieşi foarte greu şi, potrivit estimărilor, va ţine şi în 2023”, a spus Adrian Negrescu.

„România are un an al supraviețuirii cu o inflație între 15%-17% pe timpul verii, cu creşteri de preţuri, cu probleme economice majore în iarnă, atunci când vom vedea impactul acestor creşteri de preţuri la energie şi gaze, şi cu o scădere economică semnificativă pe care deja am simțit-o încă din trimestrul patru al anului 2021”, a explicat, duminică, 1 mai, Adrian Negrescu, analist economic, în emisiunea „Exces de putere” de la Antena 3. 

Exclusiv DCNews / Bani împărțiți pe zile, facturi, rate, mâncare, transport. Adrian Negrescu, analist: Economisește 200-500 de lei pe lună

Adrian Negrescu, analist economic, a oferit mai multe recomandări pentru români. „Este o perioadă plină de provocări, cu creșteri de prețuri la energie, la carburanți, la alimente. Trecem, privim vremuri tulburi în care este esențial să fim atenți pe ce ne cheltuim banii. Creșterea prețurilor ne-a mâncat deja din puterea de cumpărare, dăm mai mulți bani pentru mâncare, pentru utilități, pentru transport și servicii, iar perspectivele nu sunt deloc pozitive. Războiul din Ucraina, sancțiunile la adresa Rusiei și Belarus ne vor afecta direct, așa că trebuie să fim atenți cu banii. În această perioadă, este esențial să cheltuim cu cap, pe lucrurile esențiale, și să încercăm, dacă avem de unde, să ne punem niște bani deoparte.

În lei, în euro, în dolari, este bine să ai bani măcar pentru a-ți plăti ratele, utilitățile, să ai de mâncare și întreținere măcar pentru două luni. Este esențial să evităm cheltuielile care nu sunt esențiale, să ne gândim de două ori dacă ne trebuie lucrurile pe care le vedem în magazine sau pe internet, chiar dacă sunt la promoție.

Să fim cumpătați și să evităm să cădem în capcanele întinse de cei care speculează momentul – de la cursurile umflate la casele de schimb valutar, la pseudo-afacerile cu criptomonede și creditele fără acte oferite de unele IFN-uri, care sunt adevărate capcane, au dobânzi de până la 1700 la sută. Dacă avem nevoie de bani să ne imprumutăm de la bancă, de la rude și prieteni și să evităm creditele ușor luate cu costuri ascunse.", a declarat analistul economic Adrian Negrescu pentru DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel