Adrian Năstase, la Cornu. "În România pare să continue Marea Exorcizare"
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Adrian Năstase a ajuns acasă după ce a fost supus recent unei intervenții chirurgicale pe cord, realizată într-un spital din Franța.

Fostul premier a scris pe blogul său că se simte bine pentru că este din nou în sânul familiei, la Cornu. De asemenea, Adrian Năstase a povestit că în spital a urmărit, la televizor, comentariile referitoare la rezultatul alegerilor departamentale din Franța. Cât despre situația politică din România, a notat doar două cuvinte: Marea Exorcizare.

"Am ajuns la Cornu. Mă bucur să fiu, din nou, acasă. Din păcate, plouă și e urât afară. Știu că e bine pentru grădini, dar m-aș fi bucurat să mă plimb și să-mi fac un test de anduranță. Rămâne pentru altă dată.

La spital, am urmărit, la televizor, mai ales noaptea, comentariile referitoare la rezultatul alegerilor departamentale, de duminică. O involuție a stângii și un vot alternativ pentru dreapta, alături de votul anti-sistem pentru Frontul Național. Dezbaterile pentru turul al doilea, de la sfârșitul acestei săptămâni, au fost însă complet acoperite de accidentul de avion din Alpii francezi.

În România, din ce am citit pe internet, pare să continue Marea Exorcizare", a scris Adrian Năstase pe blogul său.

VEZI ȘI: Adrian Năstase, operație pe cord în Franța

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel