Adrian Mititelu, patronul FC U Craiova, avertisment pentru Rapid Bucureşti înainte de meciul direct: Dacă mă înjură, scot echipa de pe teren
Adrian Mititelu, finanţatorul celor de la FC U Craiova, îi avertizează pe oficialii clubului Rapid Bucureşti că va scoate echipa de pe teren dacă suporterilor olteni li se va permite accesul în Giuleşti cu bannere împotriva sa.
"Știți cum este, dacă îi lasă pe acolo cu fel de fel de bannere împotriva mea și a familiei mele, eu nu voi începe meciul. Voi părăsi meciul. Ce ție nu îți place, altuia nu-i face.
Ce se gândesc ei (n.r. – Rapid), hai să îi lăsam să facă atmosferă împotriva Craiovei. Deci, dacă apar bannere, jucătorii se vor opri și vor părăsi terenul cu orice consecințe. Să joace Angelescu și cu Șucu și cu cei de la Rapid să joace ei un amical.
Numai ungurii se simt discriminați? Eu nu mă simt discriminat, jignit, mi-am băgat viața în fotbal și să vină unii să mă înjure? Jucătorii vor părăsi imediat terenul. Știți că sunt căpos. Napoli are ordin și Săceanu la fel.
Eu nu mă refer la rapidiști, e dreptul lor să mă înjure, dar dacă mă înjură cei de la Craiova, Robert Săceanu (n.r. – team managerul echipei) are ordin să scoată echipa de pe teren. Nu mă interesează consecințele. Am mândrie și orgoliu. Eu nu mai pot. Am pus stop. Iar atunci, dacă se va întâmpla asta, își va asuma, moral cel puțin, Angelescu chestia asta.
El dacă face chestii d-astea să vedem când vine Rapid la Craiova dacă mai intră vreun rapidist la meci. El nu trebuie să se bage pentru că aici se încearcă subminarea clubului, iar el le dă apă la moară", a spus Adrian Mititelu, conform Fanatik.
"Să câştige aşa, dacă sunt fericiţi"
"Nu vreau să îmi pierd demnitatea. Nu sunt eu să fiu expus acolo, să mă judece pe mine niște oameni fără Dumnezeu, să mă jignească la 15 mii de spectatori, rapidiștii încurajează echipa și ai mei mă înjură pe mine și vin cu bannere și mesaje la adresa mea și a familiei mele. Aia nu mai e galerie, e o grupare care șantajează patronul, iar cei de la Rapid vor să fie complici la asemenea mizerie. Treaba lor, dar nu e corect, nu e fair-play.
Să câștige ei, să fie fericiți, dacă vor să câștige așa. Să îi facă pe plac lui Gogoașă, să vină cu ce îi trece prin cap și să afișeze pe acolo. Domne, să facă chestia asta, că o să vedeți spectacol. Că văd că au drepturi doar anumite persoane în România. Hai să fim corecți cu toții”, a adăugat patronul lui FC U Craiova 1948.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News