Data publicării:

Adrian Curaj aruncă bomba: Dispar doctoratele!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, consideră că, în urma evaluării internaţionale, numărul de şcoli doctorale care nu vor mai funcţiona va fi semnificativ.

'Evaluarea titlurilor academice şi impactul propunerilor avansate este un subiect care s-a rostogolit ani de zile. Este important, aşa cum am spus de la început. Ne-am propus să venim cu un cadru legal potrivit, serios astfel încât o problemă de sistem să aibă o abordare de sistem. Ne aşteptăm ca zilele acestea să prezentăm, am prezentat în consultare publică de două săptămâni, cadrul legislativ. Sunt convins că acesta va fi aprobat şi vom începe efectiv să lucrăm concret având o bază legală potrivită. Sunt convins că rolul universităţilor este cheie, ţin foarte mult la autonomie şi ţin foarte mult ca această autonomie să fie responsabilă. Şi deciziile şi acţiunile pe care le vom face să fie de folos, inclusiv evaluarea internaţională a şcolilor doctorale, în urma cărora eu cred că un număr semnificativ de şcoli doctorale nu vor mai funcţiona', a declarat luni ministrul Educaţiei, prezent la 'Ora Guvernului' la Camera Deputaţilor.

El a menţionat totodată, în ceea ce priveşte autorizaţiile sanitare pentru şcoli, că există un program naţional de dezvoltare locală semnat împreună cu MDRAP în acest sens.

'Există un protocol de colaborare inter-instituţional. În acest protocol ministerului îi revine sarcina de a selecta şcolile care au probleme legate de autorizaţiile sanitare. (...) Avem anul acesta un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament, astfel încât să rezolvăm, sperăm noi, cât mai multe din cele 2.850 de şcoli cu probleme', a spus reprezentantul MENCŞ.

Învățământ profesional în sistem dual

Ministrul şi-a manifestat speranţa ca, până la 30 iunie, să fie finalizat pachetul de reglementări necesare învăţământului profesional în sistem dual.

'Este important că în ultimii ani de la 12.000 de copii înscrişi în învăţământul profesional avem 65.000. Acum avem un învăţământ profesional de trei ani. Experienţa cu doi ani este una extrem de tristă ca rată de angajare a celor care au terminat. (...) La şcolile organizate cu adevărat în sistemul dual rata de angajare este şi de 95%, ceea ce ne arată că există o oportunitate extraordinară. S-a elaborat un plan de acţiune la nivelul ministerului astfel încât până la 30 iunie să finalizăm pachetul de reglementări necesare învăţământului profesional în sistem dual, cu speranţa că ordonanţa dumneavoastră o analizaţi şi va veni cu un răspuns pozitiv', a susţinut ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, Curaj a spus că peste 300 de granturi vor fi semnate în această toamnă prin Programul ROSE al Băncii Mondiale.

'Legat de Programul ROSE al Băncii Mondiale, 200 de milioane, este legat mai ales de liceu şi universitate, liceele cu probleme care nu sunt atât de performante astfel încât rata de părăsire să fie mai mică, iar la intrarea în facultate mai puţini studenţi să părăsească facultatea în anul I. Sunt peste 300 de granturi pe care le vom avea semnate în toamna aceasta din cele peste 1.200 cât sunt prevăzute în proiect', a explicat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel