Adrian Cioroianu o acuză de fake-news pe Emilia Șercan: Cândva mi-ați făcut o bună impresie / Ce l-a deranjat pe directorul Bibliotecii Naționale
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
 Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
Analistul de politică externă și directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, o acuză pe Emilia Șercan de promovarea unor informații fake news.

Răspunsul lui Cioroianu vine ca o replică la niște remarci lansate de Emilia Șercan, care a semnalat că în sălile Bibliotecii Naționale este foarte frig, cititorii fiind nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade Celsius.

Cioroianu spune că Emilia Șercan s-a transformat dintr-o persoană care i-a lăsat o "buna impresie" în trecut, într-o "creatoare de fake news-uri".

Acesta demontează presupusele acuzații aduse asupra sa, de către jurnalistă, și nu ezită să se arate deschis oricărei discuții directe și publice, invitând-o pe Șercan să își susțină afirmațiile în fața sa.

Postarea Emiliei Șercan

„Am fost azi la Biblioteca Națională (da, asta e o veste proastă pentru unii) și am fost șocată de frigul pe care trebuie să îl îndure puținii cititori care se (mai) încumetă să meargă în acest loc. În zona spațiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenții obișnuiesc să învețe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din țara asta. Atmosfera era absolut dezolantă, cu oameni îmbrăcați mai ceva ca cei care au umblat azi pe afară în București, pentru că pe stradă nu am văzut pe nimeni cu gluga în cap. Temperatura exterioară a fost azi de 18 grade. În ceea ce privește sălile de lectură, din cauza frigului este deschisă una singură, la etajul I: sala de „economie”, acolo unde a fost mutat și unul dintre cele două calculatoare pe care se pot studia tezele de doctorat. Sala de literatură a fost închisă acum mai bine de o lună.

Activitatea a fost mutată la „economie” pentru că această sală este pe partea de vest a clădirii, latură pe care bate soarele și e mai cald decât la „literatură”, unde temperatura nu trece de 13,5 – 14,00 grade. Cam asta sunt condițiile în „România educată” a împăratului, pentru care statul plătește peste 7 milioane de lei ca să îi facă o casă cu două (două!!!) săli de fitness, că una nu-i ajunge, dar care stat nu găsește bani să încălzească clădirea Bibliotecii Naționale. Asta este respectul în „România educată” pentru studiu, muncă, învățare. Îmi spuneau angajatele că în trecut aveau și câte 80 de cititori pe zi în sălile de lectură. Mulți dintre ei erau studenți străini, deprinși să învețe la bibliotecă. Azi dacă am fost vreo 10 oameni de toți. Angajatele erau îmbrăcate la fel ca tinerii pe care îi vedeți în poze, cu hainele groase de stradă pe ele. Le-am întrebat dacă l-au văzut pe directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, venind prin sălile de lectură ca să se intereseze de situația în care stau cititorii și angajații instituției: Da, l-am văzut, dar la Digi24, nu pe aici”, a scris jurnalista pe Facebook.

Postarea lui Adrian Cioroianu

„Dna Emilia Șercan, de la buna impresie pe care mi-a făcut-o cândva, la creatoarea de fake-news de azi #EmiliaȘercan Ca de atâtea ori, diseminați minciuni/fake-news atât la adresa BNaR, cât și la adresa mea. Ar trebui să vă fie rușine – deși n-aș paria că aveți astfel de scrupule. O să aveți altă dată parte de un răspuns detaliat, pentru că oricum aveți lașitatea de a evita o dezbatere față în față cu mine, așa cum vă propun public de mult! Dar tot n-o s-o puteți evita la infinit. Și atunci vom vedea a cărui mască va cădea.

Până atunci, pentru dvs și alți postaci ai dvs., trei idei:

● Erați obișnuită să se teamă de dvs. sau să vă evite tot felul de prinși cu mâța în sac. Eu n-am de ce să mă tem de dvs., nici nu vă evit (ci vă invit!) și, mai mult, le-am spus tuturor angajaților/angajatelor mei, pe care îi hărțuiți cu tot felul de cereri (pe care le voi face publice, când voi avea timp, pentru că asta meritați) să nu se teamă de nimeni, nici de mine, dar nici de dvs.

● Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu (din ultimii doi ani). Clădirea, de la inaugurare, 2012, a avut probleme, atât iarna (căldura, câtă e, „urcă” la etajele superioare, prin atriumul central, nu din voința directorului, ci prin legile fizicii) cât și vara (deseori, prin suprafața vitrată, efect de seră). De la inaugurare, clădirea nu are centrală proprie (depinde de apă caldă prin Radet) iar instalația de răcire e depășită demult. Deci: dvs ori n-ați intrat în clădire înainte de 2021 (și v-a adus vreun bizar magnetism), ori aveți vreo frustrare legată de angajații actuali sau de mine.

● Mințiți când dați de înțeles tot felul de prostii legate de spațiile adiacente bibliotecii. Pentru dvs si pentru toți cei care plimbă intoxicări/fake-news: nici terenul din jurul Bibliotecii Naționale, nici parcarea, nici gheretele de paznici, nici paznicii din exterior, nici pilonii etc. NU sunt în administrarea BNaR, deci orice comentarii pe aceste subiecte sunt intoxicări, minciuni sau fantasme ale unor necunoscători.

Doamnă Șercan, v-o spun amical, ca să nu ziceți că vă amenință cineva: nu veți putea evita la infinit o întâlnire directă, publică, cu mine, în care să vină fiecare cu cărțile pe masă, cu prezentul și cu trecutul său. Până atunci puteți da cât vreți cu pietre, dar să nu uitați că eu cred în efectul de bumerang al ideilor!”, a scris directorul Bibliotecii Naționale, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel